INOVAŢIE. Primăria Sectorului 3, în parteneriat cu Rosal, a implementat sâmbătă, 22 iunie, în premieră în Bucureşti, colectarea selectivă a deşeurilor în sisteme subterane de depozitare. Acest sistem constă în amplasarea de containere în subteran. Primăria Sectorului 3 este prima administraţie din Bucureşti care introduce astfel de sisteme moderne de colectare selectivă.
Avantajele sistemului, în conformitate cu cerinţele UE
Costurile de mentenanţă sunt mai mici decât în cazul celor clasice deoarece containerele subterane sunt protejate de intemperii şi de riscul incendierii. Aceste măsuri implementate de Primăria Sectorului 3 vor duce la atingerea ţintelor de reciclare şi de depozitare a deşeurilor, asumate de România în conformitate cu cerinţele UE. Prezent la inaugurarea sistemului, primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a spus că această tehnologie este extrem de bine-venită, având în vedere problemele care există cu pubelele clasice. "Principala noastră preocupare este curăţenia, deci trebuia să găsim cele mai bune metode pentru a face curat în oraş. Cu pubelele obişnuite avem o mulţime de probleme, aşa că am căutat soluţii. Pubelele noi au un aspect frumos, iar gunoiul este strâns sub pământ. Vrem să facem această treabă în tot sectorul 3. Sperăm ca în aproximativ un an să transformăm pubelele clasice în pubele îngropate", a declarat Robert Negoiţă.
INOVAŢIE. Primăria Sectorului 3, în parteneriat cu Rosal, a implementat sâmbătă, 22 iunie, în premieră în Bucureşti, colectarea selectivă a deşeurilor în sisteme subterane de depozitare. Acest sistem constă în amplasarea de containere în subteran. Primăria Sectorului 3 este prima administraţie din Bucureşti care introduce astfel de sisteme moderne de colectare selectivă.
Avantajele sistemului, în conformitate cu cerinţele UE
Costurile de mentenanţă sunt mai