de Dragoş BAKO
dragosbako@tribuna.ro
24 iunie 2013 20:46
1 vizualizare
A-A+ Constatăm cu amărăciune că din ce în ce mai multor conaţionali le e greu să-şi menţină echilibrul printre toate mişcările seismice sociale, economice sau politice. Lucrurile sunt doar albe sau negre (mai mult negre), pare că nu mai are nimeni timp şi chef să analizeze personaje şi situaţii, folosind o privire de ansamblu. Dacă x a greşit azi, a spus o prostie, e condamnat pe veci la oprobriu, oricâte lucruri bune ar face ulterior, oricâte fraze inspirate ar rosti. Dacă se critică ceva, se găsesc o mulţime care să strige, ca din gură de şarpe, că se scot în evidenţă doar lucrurile negative. Dacă e vorba de laude, fireşte, e vreun interes la mijloc, sigur laudele poartă în spinare oarece interese. Nicicum nu e bine. Atitudinea asta de poziţionare inversă se întinde de la cârcotaşul comun, obişnuit să blameze şi vântul care bate prea puternic, până la analiştii şi reporteraşii inconştienţi, care, involuntar, induc în rândul publicului o atitudine prin care totul se judecă prin instrumentele ducerii la extrem a tot ce mişcă în jur. În opinia multora, orice eveniment dramatic este o pedeapsă divină, o răzbunare a naturii, rezultatul unei conspiraţii, orice altceva decât un nefericit accident. Un exemplu elocvent pentru ilustrarea prostiei propagate prin canalele (urât mirositoare) folosite de reporteraşii care-şi bagă bocancii plini de noroi în normalitate este felul în care a fost relatată de un post de televiziune, cu audienţă mare, nenorocirea din Muntenegru. În două propoziţii ni se spune că pentru 19 oameni a fost ultimul drum, că 29 de români sunt în spitalul din Podgorica, după care auzim ceva de genul: "Iată ce le promitea turiştilor agenţia de turism". Apoi ni se transmite programul circuitului, pe zile, aşa cum îl găsim în oferta agenţiei de turism. Sună de parcă age