* timp de 3 zile, respectiv 22, 23 şi 24 iunie, sute de copii de toate vârstele au trecut pragul Parcului Zoo din Brăila, unde au petrecut momente de neuitat * grădina a sărbătorit 30 de ani de existenţă, dar şi zilele de naştere ale celor mai vestiţi locatari: ursoaica Elvira, leul Petrică şi maimuţica Cici * chiar dacă nu au primit torturi şi cadouri, animalele au fost în centrul atenţiei * copiii au participat la un amplu program artistic susţinut de "Steluţe Dunărene" şi au savurat tortul "sărbătoriţilor"
Zile de pomină la Grădina Zoologică din Brăila, unde sute de copii au petrecut ca-n poveşti la aniversarea a 30 de ani de existenţă a unităţii. Poezie, muzică, dansuri şi concursuri cu premii au fost câteva dintre atracţiile celor 3 zile de petrecere continuă. Tot în cadrul acestui eveniment festiv, prichindeii au participat pentru prima dată la serbarea aniversară a ursoaicei Elvira - care a împlinit 32 de ani, a leului Petrică - 25 de ani şi a maimuţei Cici - 20 de ani. Cu acest prilej, micuţii au intonat Imnul Zoo şi au savurat din torturile delicioase ale fiecărui sărbătorit în parte.
"Sunt 30 de ani de când, cel puţin oficial, putem lua în considerare înfiinţarea serviciului Grădinii Zoologice Brăila. O tradiţie destul de veche, pe care noi vrem s-o păstrăm cât mai mult. Vrem să promovăm Grădina Zoologică, să aducem în atenţia copiilor animăluţele de la Zoo. Sperăm ca pe Elvira să o avem cât mai mult printre noi, pentru că îl are şi pe puiul Stelică de 6 ani, pe care îl vom sărbători înspre toamnă la categoria tineret. Acesta este primul pui de urs născut în captivitate din România", a declarat directorul economic al Grădinii Zoologice, Magdalena Vrânceanu. La final, cei mici au fost răsplătiţi cu diplome, dulciuri şi câte un animăluţ de pluş pentru câştigătorii concursului "Ghiceşte animalul".
Reprezentanţii SC Adminis