Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De Ziua Eroilor, USL i-a șters din istoria românilor pe greco-catolici

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 25 iunie 2013 ·

Pe 13 iunie, de sărbătoarea Înălțării Domnului, în Biserica Ortodoxă este și Ziua Eroilor. Tocmai atunci s-a trezit echipa de juriști „profesioniști” a lui Crin Antonescu să aducă o „îmbunătățire” textului constituțional.

„România recunoaşte rolul istoric, în constituirea şi modernizarea statului român, al Casei Regale, al minorităţilor naţionale, al bisericii ortodoxe şi al celorlalte culte religioase recunoscute de lege.”

Este dreptul USL să redescopere monarhia, dar este curioasă menționarea casei regale în articolul 1 din Constituția României, doar suntem o republică și nu ne pregătim să chemăm în fruntea țării un rege. Dacă se dorea recunoașterea rolului monarhilor de Hohenzollern, asta se putea face mult mai bine într-un preambul, ca în orice alt text constituțional serios de pe lumea asta.

Mult mai interesantă este partea a doua a amendamentului adoptat de USL, legată de Biserica Ortodoxă, dar înainte de a o discuta, este bine să ne amintim o știre Mediafax din 5 iunie 2013:

„Comisia de revizuire a Constituţiei a respins, miercuri, amendamentul care ar fi recunoscut rolul istoric al Bisericii Ortodoxe Române şi al altor biserici şi culte religioase, asumat de deputatul PSD Gheorghe Emacu.

Unul dintre amendamentele propuse de BOR comisiei de revizuire a Constituţiei prevede completarea articolului 29 cu o prevedere referitoare la recunoaşterea rolului şi importanţei Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte culte în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti: “Statul român respectă credinţa poporului român eminamente religios şi recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti. Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile le

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

CCR respinge prima sesizare făcută de președintele Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 25 minute
Curtea Constituțională a României a respins, astăzi, 17 iulie 2025, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, conform deciziei CCR. Iată ce spune Curtea Constituți

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 26 minute
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 32 minute
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum o ora
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

VIDEO Selly, după incidentele de la „Beach, Please”: „Asta e muzica pe care o ascultă copiii voştri! Eu n-aş vrea să trăiesc într-o ţară în care revine cenzura!”

HotNews acum 20 minute
Selly, pe numele său real Andrei Șelaru, co-organizator al Festivalului „Beach, Please!”, răspunde acuzațiilor din spaţiul public privind promovarea, la acest eveniment, a consumului de droguri şi a muzicii cu versuri violente sau sexuale: „Muzica h

Noul prim-ministru al Ucrainei a fost aprobat de Parlament. Iulia Svîrîdenko anunţă un audit complet al cheltuielilor publice

News.ro acum 23 minute
Parlamentul Ucrainei a votat joi numirea Iuliei Svîrîdenko în funcţia de prim-ministru al ţării, au anunţat parlamentarii pe reţelele sociale, relatează Reuters. Potrivit mai multor parlamentari, 262 dintre ei au votat pentru Svîrîdenko, o majoritat

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°