Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câştigăm 50 de lei în plus la salariu, dar plătim mai mult la gaze

Publicat in Click, luni 24 iunie 2013 ·

Una caldă, alta rece. Se vor scumpi gazele naturale de la 1 iulie, cu 8% pentru populaţie, dar se ieftineşte energia electrică, cu 1,3%. Salariul minim va fi de 800 lei, cu 50 de lei mai mult decât până acum.

Este din ce în ce mai greu să îţi faci planuri. Toate preţurile se modifică, aproape în fiecare lună. De la 1 iulie, se revizuiesc din nou: unele ne bucură, altele ne întristează.

Salariul minim creşte cu 50 de lei

Salariul minim pe economie va creşte la 1 iulie, de la 750 de lei la 800 de lei, a anunţat Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, potrivit rtv.net. Este plata pentru un program complet de 168,667 ore în medie pe lună, adică 4,74 lei/oră. „Pentru bugetari acest lucru nu va însemna nimic, pentru că majoritatea au în general acest salariu", a conchis Mariana Câmpeanu. Persoanele cu handicap nu se vor bucura în acest an de vreo majorare a indemnizaţiilor şi nici alocaţiile copiilor nu vor creşte, a mai spus Mariana Câmpeanu.

Un punct de amendă va fi 80 lei

Amenzile de circulaţie sunt calculate în funcţie de salariul minim pe economie, adică un punct de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut. Din 1 iulie, o dată cu creşterea salariului minim la 800 de lei, şi punctul de amendă va creşte la 80 de lei. În consecinţă, cea mai mică amendă va fi 160 de lei (2 puncte), iar cea maximă este de 8.000 de lei în funcţie de clasa în care se încadrează contravenţia.

1,30 lei mai ieftin, la lumină

La o factură de circa 100 de lei la energia electrică, pentru 190 kwh consumaţi, din 1 iulie veţi plăti mai puţin cu 1,30 lei. Preţul reglementat al energiei electrice scade cu doar 1,3% de la 1 iulie, a decis vineri Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). În România sunt peste 8 milioane de consumatori casnici.

3-4 lei, mai mult la gaze

Preţul gazelor naturale va creşte, de la 1 iulie, cu 8% pent

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 4 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 9 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 4 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 5 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 6 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°