Baletul retoric pe care îl execută de săptămâna trecută liderii PNL şi PC - atenţie! - pornit din iniţiativa celor din urmă, nu este o liniştitoare “gimnastică de televizor”, nici o furtună într-un pahar cu apă, ci involuţia normală a unei alianţe politice clădită pe baze nefireşti, atât din punct de vedere ideologic, cât şi moral.
La vremea respectivă, uimit de cât de rapid l-a cocoţat pe cele mai înalte culmi amatorismul multora dintre foştii lideri ai PNL, Crin Antonescu a găsit de cuviinţă să facă din partid preş la intrarea în sediul central al trustului Intact, cu scopul declarat de a ajunge, el însuşi, mult mai departe – la Cotroceni.
Drepturile şi obligaţiile au fost împărţite în mod injust: Crin a venit cu ambiţia, iar PNL cu efortul şi riscurile aferente (accidentele de muncă – în ultima vreme, tot mai dese şi mai grave).
Urmarea? Sub Crin Antonescu, liberalii au abdicat masiv de la doctrină, principii, statut, apoi s-au trezit pe post de zilieri la spălătorul de imagine al turnătorului Dan Voiculescu, în fine, s-au transformat în promotorii unor iniţiative legislative profund anti-reformă, preparate în laboratoarele GRIVCO, pentru a le da un damf de credibilitate, întrucât PC-ului i-ar fi fost imposibil.
Toate astea, pe linia ACD.
Pe de altă parte, nici celălalt pachet de concesii pe care PNL a fost nevoit să-l care în spate pe distanţe lungi, cel de pe relaţia USL, nu a fost mai puţin consistent.
E drept, combinaţiile lui Antonescu i-au adus pe liberali la guvernare, dar de la paritate la realitate e cale lungă, astfel că rezultatele împărţirii puterii cu PSD pot fi definite, în ceea ce priveşte PNL, printr-un singur cuvânt: remorcă.
După cum se ştie, acest instrument din lumea tractoarelor şi camioanelor nu se poate autopropulsa, iar când îl decuplezi în curbă intră, de regulă, direct în parapet.
Privind cu lu
