Mihai Gâdea l-a intervievat, în ediţia specială a emisiunii "Sinteza zilei", de la Antena 3, pe corespondentul pentru Associated Press (AP), care a ajuns la scurt timp la locul în care autocarul încărcat cu pasageri români s-a prăbuşit într-o prăpastie din Muntenegru.
Pedrac Milici povesteşte că a găsit la faţa locului foarte mulţi oameni care începuseră deja să coboare în prăpastie, pentru a-i salva pe cei răniţi.
"A fost oribil, o imagine cumplită. Am văzut braţe şi picioare strivite de stânci", a afirmat acesta.
Corespondentul a subliniat că podul din Zdijelo, care traversează râul Moraca, se află la o înălţime de 70 de metri, iar autocarul s-a oprit pe stânci, la 40 de metri.
Jurnalistul AP a adăugat că, potrivit ultimelor informaţii primite de la locul accidentului, autorităţile din Muntenegru ar fi sistat operaţiunile de recuperare a autocarului din prăpastie, aceştia fiind nevoiţi să îl taie pentru a-l aduce înapoi pe pod.
Cel puţin 18 persoane au murit şi 29 sunt rănite, după ce autocarul în care se aflau, înmatriculat în România, a căzut duminică într-o prăpastie, în Muntenegru.
Citeşte mai multe despre: accident in muntenegru mihai gadea sinteza zilei cu mihai gadea jurnalist Associated Press

Cor