„Androgin” şi „femin” au devenit atributele moderne ale ţinutelor masculine prezentate în ultima vreme. Dar de la fantezia de pe podium până la moda străzii este sau nu cale lungă? Vor purta bărbaţii fuste? „Da, vor purta”, prezice editorul de modă Maya Singer, aprobată de designerii momentului.
Odată cu Săptămâna Modei pentru bărbaţi de la Londra, s-a stabilit un lucru categoric: androginul s-a întors. Iar cea mai puternică expresie a sa a putut fi văzută în cadrul show-ului JW Anderson, designer deloc străin cu astfel de influenţe.
Dacă sezonul trecut, bărbaţii de pe podiumul lui Anderson au putut fi văzuţi în rochii scurte cu volane, sezonul viitor vor predomina tunicile purtate cu pantaloni din materiale fluide, la fel ca în colecţiile pentru femei. Un singur atribut ar încapsula ambele colecţii: feminin. Imaginea complet efeminată este doar o modalitate prin care designerul testează barierele dintre ţinutele masculine şi femine. Anderson nu caută controversa cu aceste colecţii, după cum a mărturisit, dar asta înseamnă că vom vedea bărbaţii în fuste de acum încolo?
„Într-un fel, este amuzant că oamenii au avut reacţii atât de puternice la acest look. În studio, facem tot felul de experimente, asta este şi ideea modei, nu? Ne jucăm cu materialul, încercăm să creăm linii noi, proporţii noi. Apoi prezinţi lumii produsul şi devine un trend”, a spus Anderson pentru bbc.co.uk.
Se formează un tipar
Dacă Jonathan Anderson ar fi fost un designer nebun, obsedat după imaginea androgină, dintr-un exces de zel estetic, ar fi doar interesant. Dar ce este şi mai interesant, este că Anderson nu este singur. Un alt designer londonez, Shaun Samson (foto, jos), a prezentat pantaloni scurţi roz, din organza şi fuste care păreau realizate din prosoape de plajă. Pentru linia masculină.
La prezentarea casei de modă Alexander McQueen, directoru