Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum va arăta Europa iraţională

Publicat in Curierul, marți 25 iunie 2013 ·

Dacă liderii de la Bruxelles nu vor adopta soluţia raţională, lăsând zona euro să se dezintegreze, criza va măcina economiile europene, spune Lars Seier Christensen, şeful Saxo Bank

Moneda euro nu va supravieţui chiar dacă autorităţile din Uniunea Europeană vor face tot posibilul pentru a o susţine, spune Lars Seier Christensen, co-CEO şi co-fondator al Saxo Bank, companie daneză care asigură activităţi de intermediere a tranzacţiilor şi servicii de custodie pentru investitorii din pieţele financiare internaţionale. În cadrul unei dezbateri organizate de Bloomberg, Christensen a afirmat că dacă statele slabe vor fi lăsate să părăsească uniunea monetară, ceea ce reprezintă soluţia raţională, acestea îşi pot recupera competitivitatea, iar economia europeană în ansamblu îşi va reveni în măsura în care beneficiază de mai multe avantaje precum diversitatea, forţa de muncă înalt calificată şi existenţa unei pieţe comune cu peste 500 milioane de consumatori.

Dacă, însă, în mod iraţional şi urmând un proiect exclusiv politic, liderii UE vor insista pentru apărarea până la capăt a uniunii monetare, continentul se va zbate în continuare în criză pentru ani buni, înainte ca zona euro să se destrame dezordonat. Crahurile bancare sunt de aşteptat şi vor fi momente în care salteaua va fi locul cel mai sigur în care să îţi ţii banii, mai spune Christensen.

Aproape jumătate din ţările zonei euro au probleme de solvabilitate

În zona euro este o dezordine totală, iar lucrurile se înrăutăţesc din ce în ce mai mult, spune Christensen. Doar autorităţile europene arată optimism şi tot anunţă revenirea peste şase luni... totdeauna peste şase luni, fără a se adeveri ulterior. Se afirmă că euro este sigur şi că dacă transferăm atribuţii suplimentare stăpânilor de la Bruxelles totul va fi bine. "Nimic nu este mai departe de adevăr", spune şeful de la

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Consiliul Uniunii Europene sancţionează persoane şi entităţi pe care le acuză de „destabilizarea” Republicii Moldova

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul UE a anunţat marţi impunerea de sancţiuni europene împotriva a şapte persoane şi trei entităţi pe care le consideră „responsabile pentru acţiuni care urmăresc destabilizarea” democraţiei în

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

Judecătorii CCR pot pierde indemnizația de 36.000 de euro de la finalul mandatului. Proiect depus la Senat de parlamentari ai puterii

HotNews acum o ora
Proiectul de lege depus la Senat de către parlamentari de la PNL și USR stabilește că judecătorii Curții Constituționale nu mai pot primi cei 180.000 de lei la final de mandat. Foștii judecători CCR pot beneficia acum de această sumă, drept „indemni

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°