Ediția cu numărul șase a “Zilei Satului” desfășurată ieri în comuna Miroslovești a fost iar un eveniment care a bucurat întreaga comunitate și pe toți ceilalți participanți. De la orele 16.00 pe șcena amenajată de Primărie în centrul localității au urcat artiști consacrați cum ar fi Maria Costoaia, Ansamblul Ciprian Porumbescu din Suceava, Ansamblul Floare de Mălini și Călin Brăteanu.
Deschiderea programului artistic a aparținut celor din localitate. Ansamblul de Dansuri Tradiționale a prezentat un program artistic din care nu au lipsit horele, sârbele și bătutele.
Participanții la acest eveniment s-au putut delecta și la un grătar sau o bere, iar cei au avut la dispoziție tradiționalele accesorii de bâlci.