Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SÂNZIENELE sau Drăgaica. AFLĂ ce trebuie să faci ca să-ţi meargă bine în DRAGOSTE

Publicat in PHonline, luni 24 iunie 2013 ·

Sărbătoarea Sânzienelor sau Drăgaica este legată de credinţe, ca cea că jocul ielelor îl va lăsa mut sau nebun pe cel care îi este martor în noaptea de dinainte, şi practici precum folosirea florilor cu acealşi nume pentru bunăstare, dar şi aflarea alesului.

Sânzienele sau Drăgaica, celebrate pe 24 iunie, reprezintă o sărbătoare a iubirii şi fertilităţii, legată de o serie de ritualuri pentru sănătatea oamenilor şi belşug în gospodărie, dar şi de practici ale fetelor pentru a-şi afla sortitul şi momentul în care se vor mărita.

Sărbătoarea Sânzienelor ar avea la origine un cult roman pentru zeiţa Diana, numele de Sânziana, aşa cum este cunoscută sărbătoarea autohtonă în special în Ardeal, provenind din "Sancta Diana", în timp ce în Muntenia şi Oltenia se sărbătoreşte Drăgaica, după numele slav. După unii specialişti, sărbătoarea îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui, sânzienele fiind adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă.

În tradiţia creştin ortodoxă, 24 iunie este ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, adus pe lume la bătrâneţe de Elisabeta, eveniment ce pregăteşte minunea naşterii Mântuitorului dintr-o fecioară.

Sărbătoarea Sânzienelor este considerată a fi şi momentul cel mai bun, la mijlocul verii, pentru culegerea plantelor de leac, dar şi de descântec. Astfel, în Noaptea de Sânziene, femeile merg să culeagă flori şi ierburi, care vor fi folosite contra bolilor şi altor rele.

Legendele spun că sânzienele, nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, se prind în horă şi dau puteri magice plantelor. Aceste zâne bune, dacă sunt sărbătorite cum se cuvine, fac culturile să rodească, dau prunci sănătoşi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele şi tămăduiesc bolnavii. În schimb, dacă oamenii nu le sărbătoresc c

Articolul in PHonline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți bani a încasat CFR Cluj, după victoria din finala Cupei României Betano cu Hermannstadt

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
a învins-o pe FC în finala Cupei României Betano, , și s-a ales cu un câștig de 240.000 de euro în urma succesului din ultimul act.

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 5 ore
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

Pe cine trimite Putin la Istanbul. Kremlinul a anunţat componenţa delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina

HotNews acum 6 ore
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seară Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâ

Călin Georgescu, despre propunerea sa ca premier: „Sunt extrem de pregătit să îmi ajut țara de pe orice poziție”

Gandul acum 8 ore
Călin Georgescu a fost întrebat, miercuri, în emisiunea Marius Tucă Show de la Gândul, cum răspunde declarației lui George Simion că îl va propune prim-ministru în cazul în care ajunge la Cotroceni. Fostul candidat la prezidențiale nu a oferit un ră

Nicușor Dan: „Sunt pentru management privat în companiile statului”

Gandul acum 6 ore
Nicușor Dan a declarat, în cadrul unei dezbateri organizate la RTV, că este în favoarea unui „management privat în companiile statului”, cu anumite excepții. De asemenea, candidatul independent la președinție a precizat că vrea să transforme România

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 11 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 8 ore
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

VIDEO Dan Petrescu a avut un mesaj pentru Nelu Varga după ce a câștigat finala Cupei: „S-a întrecut măsura”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Formația lui Dan Petrescu (57 de ani) a câștigat Cupa României Betano pentru prima dată după 9 ani. „Bursucul” a oferit prima reacție după ce a cucerit primul trofeu al Cupei României din carieră. El i l-a dedicat mamei lui, care a decedat în urmă

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

Controale ANPC în sex-shopuri. Inspectorii au dat amenzi pentru lipsa instrucțiunilor de utilizare

HotNews acum 11 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat mai multe sex-shop-uri din Bucureşti şi au găsit mai multe nereguli, printre care lipsa instrucţiunilor de utilizare, produse fără elemente de identificare şi caract

Vremea

București
acum

joi

9°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

8°/22°
vin.

6°/10°
sâm.

7°/12°
dum.

7°/19°
Constanta
acum

joi

8°/18°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

7°/16°
dum.

6°/17°
Timisoara
acum

joi

6°/23°
vin.

4°/15°
sâm.

7°/17°
dum.

6°/20°