Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marga şi referendumul

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 24 iunie 2013 ·

Două au fost evenimentele ultimelor zile care au plantat un semn de întrebare în dreptul victorioasei inscripţii "USL".

Nu le iau în ordine cronologică. Primul mi se pare a fi votul – consultativ – din Parlament dat iniţiativei prezidenţiale de a se repeta referendumul legat de componenţa forului legislativ. Întrucât pe lozul tras în 2007 scria “mai trage odată!”, Băsescu s-a conformat şi a pus ceasul să sune. Obligaţi de tehnologia legislativă, senatorii şi deputaţii au fost nevoiţi să dea un verdict de care nu se va ţine seamă. Ei bine, verdictul ăsta a ieşit pe “NU” la doar un vot diferenţă!

Cum s-a putut întâmpla aşa ceva, în condiţiile în care legislativul e înţesat de oamenii celor două (dacă nu chiar patru) partide? Am aflat că stânga nu s-a coordonat cu dreapta, şi că liberalii au zis “cea”, în timp ce social-democraţii au mizat pe “hăis”. Eroare de coordonare – zice Ponta şi îmi vine destul de greu să-l cred pe cuvânt şi să-mi imaginez că într-o chestiune destul de fierbinte – referendumul urmând să aibă loc înainatea votului pentru constituţia revizuită – cei doi copreşedinţi nu au avut timp să se pună de acord. O neglijenţă – dar una care întăreşte suspiciunile liberale privitoare la o prea mare coabitare între Ponta şi Băsescu.

A doua chestiune se referă la debarcarea lui Marga de la ICR. Venerabilul profesor, susţinut de liberali, a făcut dovada inadecvării sale politice la ministerul de Externe, unde fusese pus în nădejdea că va deschide niscai uşi nemţeşti. Când s-a constatat că pălăria diplomatică îi obtura privirea, a fost dat la ICR, să repare nedreptăţile făcute culturii române de către gaşca lui Patapievici. Aici profesorul s-a încurcat şi mai tare, nereuşind să pună mecanismul politizat de intelighenţia prezidenţială până la a face din el vehiculul principal al reacţiei anti-suspendare, pe bazele unei reprezentări

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 10 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 7 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 6 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

24°
mar.

24°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°