Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INCREDIBIL. Două familii au plecat acasă cu alt copil decât cel pe care mămicile îl născuseră. O lună au avut grijă de bebelușul altei familii

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 24 iunie 2013 ·

Două mame care au născut în maternitatea din Onești au primit de la cadrele medicale alți bebeluși decât cei pe care i-au născut.

În ziua de 17 mai au născut fiecare un băiat de 3 kg. Medicii le-au asigurat pe mame că totul a decurs normal în spital şi că fiecare şi-a luat acasă propriul copil, relatează publicația locală Ziarul de Bacău.

După aproape trei săptămâni, o pereche care făcuse testul ADN a aflat că acel copil nu era al lor. Băieţelul lor se afla în sânul altei familii. Au făcut și al doilea test ADN pentru a verifica rezultatele, totul părerea incredibil. Rezultatul celui de al doilea test a confirmat că bebeluşii fuseseră schimbaţi în maternitate, confirmând neglijenţa în serviciu a celor din spital. Părinții, o familie din comuna Helegiu și una din Buciumi, au depus plângere și s-a deschis o acțiune împotriva spitalului.

Anchetă în spital

Conducerea Spitalului Municipal Oneşti a recunoscut greşeala personalului de la Neonatologie implicat în acest caz şi a constituit o comisie de disciplină care îi va sancţiona pe vinovaţi.

Directorul medical al Spitalului Municipal Onești, dr. Adrian Brânzaniuc, a prezentat punctul de vedere al instituției medicale pentru Ziarul de Bacău. Cei doi copii s-au născut pe 17 mai, unul la 08.30, celălalt la 10.00, având aproximativ aceeași greutate.

Inversarea s-a produs a doua zi. Fapta este anchetată de poliţie ca neglijenţă în serviciu.

Drama mamelor care au alăptat o lună alt copil

Declarațiile mămicilor sunt de-a dreptul sfâșietoare, mai notează reporterii de la Ziarul de Bacău. Ele nu se pot obișnui cu ideea că au îngrijit o lună de zile un copil la care au fost nevoite să renunțe pentru că nu era sânge din sângele lor.

Unul dintre tați, vizibil afectat, a declarat: „Sper să fie învățătură de minte și să nu se mai întâmple așa ceva în spital“. Mama este traumatizată în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 49 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 55 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Guvernul ungar cere UE sancţiuni împotriva unor militari ucraineni: un etnic maghiar a murit în timpul mobilizării forţate în armată

Adevarul acum o ora
Guvernul condus de premierul ungar Viktor Orban a cerut Uniunii Europene sancţiuni împotriva unor militari ucraineni, după ce un etnic maghiar din Ucraina a fost ucis în bătaie de ofiţeri recrutori în timpul mobilizării forţate în armată.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 50 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°