Schimbarea managementului şi acţionariatului companiei de gaz din perioada interbelică, nu a adus ceea ce se dorea.

Continuăm să prezentămmodul cum au evoluat relaţile din interiorul companiei de gaz o dată cu intrarea capitalului privat şi schimbarea managementului în perioada interbelică.

In anul 1939 se majorează capitalul companiei de gaz SONAMETAN de la 320 000 000 lei la 640 000 000 în vederea intrării aşa-zisului „grup român” (N. Malaxa, Creditul Industrial şi Banca Românescă în proporţii egale).

Cu ocazia emisiunii a III-a, statul a renunţat să subscrie cota sa proporţională de acţiuni, aşa cum prevăzuse Malaxa, in favoarea „grupului român”. Acest spor, de 320 000 000 lei, ar fi trebuit, în mod normal să fie subscris proporţional de stat şi de vechii acţionari particulari, statul vărsând 350 000 000 lei şi particularii 70 000 000 lei, calculat după proporţia ce o avea fiecare la efectuarea emisiunii a II-a.

Astfel, o dată cu intrarea lui N. Malaxa, statul a ajuns să deţină numai 58,62%, iar capitalul particular 41,4%, , de unde la infiinţarea societăţii, în 1926 statul avusese 79%, iar capitalul particular 21%!

Conform lui C. I. Motaş:

La momentul plăţii efective a acţiunilor se constată că Malaxa urmează să achiziţioneze majoritate pachetului la Sonametan. Astfel, Malaxa ajunge să deţină, el singur, 51% din întreaga participaţie particulară, iar toţi ceilalţi acţionari particulari numai 49%.

La început am refuzat să accept cecul trimis de Malaxa. Apoi m-am văzut silit, totuşi, să-l primesc, căci m-am convins, cu mare părere de rău, că atât Creditul Industrial, cât şi Banca Românească, conveniseră de mai înainte să facă jocul lui Malaxa. Faptul, mai ales, că Banca Românească, această veche instituţie românească, a renunţat atât de uşor la l