Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Cîţu acuză: „BNR nu a reuşit să ţină preţurile stabile în ultimii 23 de ani“

Publicat in Adevarul, luni 24 iunie 2013 ·

Analistul economic Florin Cîţu, fost economist-şef al ING Bank, arată pe blogul său un grafic din care reiese că preţurile au crescut în medie cu 60% pe an din 1991 încoace şi acuză Banca Naţională (BNR) că nu şi-a îndeplinit singurul obiectiv din statut: stabilitatea preţurilor.

„Fiecare vizită la BNR îmi dă prilejul să mă gândesc la imaginea pe care o au majoritatea oamenilor din România despre modul cum a fost implementată politica monetară vs. rezultatele reale“, spune Cîţu.

Politica monetară din România este implementată de BNR, independent, şi are un singur obiectiv în statut: stabilitatea preţurilor. Altfel spus, BNR îşi alege instrumentul (sau instrumentele de politică monetară) şi trebuie doar să menţină preţurile stabile pe termen mediu, continuă economistul.

Doar Bulgaria şi Croaţia stau mai rău

„Graficul de mai jos arată că BNR nu a reuşit să ţină preţurile stabile în ultimii 23 de ani, nici dacă ne uităm doar la cifra pentru România şi nici dacă ne uităm în comparaţie cu ţări care au început aventura către capitalism în acelaşi timp cu noi. În România, preţurile au crescut în medie cu 60% pe an în ultimii 23 de ani. O performanţă mai proastă observăm doar în Bulgaria şi Croaţia“, notează Florin Cîţu.

„Care să fie explicaţia pentru acest rezultat dezamăgitor? BNR nu a fost independentă de facto sau modul de implementare al politicii monetare (mai multe obiective în competiţie) este greşit?“, se întreabă economistul.

Şi răspunde tot el: „Din punctul meu de vedere, amândouă explică acest rezultat“.

În grafic sunt prezentate scumpirile medii anuale înregistrate în perioada 1991-2012 din 14 ţări, între care şi România

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 45 minute
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 3 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

News.ro acum o ora
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Război în Ucraina, ziua 1.525. Bază aeriană rusă lovită. Moscova a lansat peste 300 de drone

Press Alert acum 38 minute
Foto: arhivă Ucraina a anunțat sâmbătă că a atacat o bază aeriană rusă din regiunea Voronej, în timp ce Rusia a lansat peste 300 de drone asupra teritoriului ucrainean, într-un nou val de atacuri aeriene. Potrivit Statului Major General al armatei u

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 2 ore
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°