21 de dascăli din Cluj încep în această săptămână, la Asociaţia Autism Transilvania, o serie de traininguri dedicate interacţiunii cu elevii cu autism. Programul este premergător deschiderii primei şcoli din ţară dedicate copiilor cu autism.
Cursurile vor fi ţinute de doi specialişti clujeni, de la Asociaţia Autism Transilvania (AAT), care au participat la o serie de traininguri în Anglia. Cei 21 de dascăli care urmează să intre la ore în prima şcoală dedicată copiilor cu autism din România vor învăţa cum să se adapteze nevoilor copiilor cu tulburări de spectru autist, pe model englez.
"Trainingurile sunt dedicate profesorilor. Le vom explica noţiuni fundamentale - de la ce este autismul până la joc de rol - şi complexe despre autism, iar trainingul va fi axat pe metode de intervenţie şi programe terapeutice ideale copiilor. Obiectivul pe care îl avem e să atingem potenţialul maxim pentru fiecare copil. Atenţia va fi canalizată spre copil, spre drepturile lui", a explicat, pentru ZIUA de CLUJ, Ana Maria Roman, psiholog, coordonator al departamentului incluziune şi integrare şcolară al AAT.
Cei 42 de copii, din cele 7 clase speciale ale şcolii, vor învăţa după modelul şcolii Rose Bank, din Norwich, Marea Britanie. Instituţia de învăţământ este specializată pe programele copiilor cu autism şi va trimite la Cluj-Napoca, în toamnă, doi specialişti care să evalueze cursurile şcolii.
"La Cluj vom aplica un sistem de învăţare bazat pe suport vizual. În Anglia au un sistem performant, iar copiii învaţă în clase împărţite în funcţie de nivelul de dezvoltare a fiecăruia. Copiii cu autism au nevoie de predicitibilitate. Ei au memorie vizuală foarte bună, iar prin suportul vizual adecvat putem creşte procentul de învăţare. Profesoriilor li se va prezenta acest model de educaţie bazat pe suport vizual, pictograme. De asemenea, se va merge pe un plan şi o