Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a dispus măsurile necesare pentru preluarea răniţilor în accidentul din Muntenegru de la Baza 90 din Otopeni şi transportarea lor la spital, precum şi pentru transportul persoanelor decedate în localităţile de reşedinţă, după sosirea în ţară.
Pntru persoanele rănite care vor fi aduse în ţaă, prin structurile pentru situaţii de urgenţă - echipajele SMURD - se va asigura transportul acestora la unităţile medicale indicate de către reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, se arată într-un comunicat al MAI.
Românii răniţi în accidentul din Muntenegru vor fi aduşi în ţară cu două avioane militare ce sunt pregătite să decoleze de la Baza 90 din Otopeni.
Secretarul de stat Raed Arafat, aflat la spitalul din Podgoriţa pentru a evalua starea victimelor în vederea aducerii acestora în ţară, a precizat, într-o declaraţie de presă, că 18 români au murit în accident, în timp ce 29 sunt internaţi, dintre care şapte, la terapie intensivă.
Pacienţii care pot fi transportaţi vor fi aduşi, probabil mâine dimineaţă, în ţară, cu două avioane militare, urmând ca un al treilea avion să preia persoanele decedate, după efectuarea autopsiilor şi îndeplinirea formalităţilor, potrivit declaraţiilor lui Arafat.
Spitalele e urgenţă din Capitală - Floreasca, Elias, Bagdasar-Arseni şi Universitar - sunt pregătite la rândul lor pentru preluarea răniţilor, potrivit unor surse medicale.
Identificarea a doi cetăţeni români, aflaţi în stare gravă la spitalul din Podgoriţa, nu a fost deocamdată posibilă, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Pe de altă parte, primarul din Piteşti, Tudor Pendiuc, a declarat, luni, că 17 dintre victimele accidentului de autocar din Muntenegru sunt din judeţul Argeş, fiind vorba despre 11 din Curtea de Argeş şi şase din Piteşti, iar dintre acestea şase au decedat.