În urmă cu o săptămână, orașul Motru a petrecut din nou, după mult controversata nuntă a fiice omului de afaceri Mihai Râmescu. De această dată, cei în jurul cărora s-a desfășurat acțiunea au fost fiul cel mic al primarului orașului Motru, Dorin Hanu, Viorel Hanu, și iubita acestuia, Alexandra. Aceștia au decis să își unească destinele, iar evenimentul a fost unul cu fast, la care au luat parte nu doar rudele și prietenii apropiați ai celor doi, ci și oameni cunoscuți din lumea politică.
Alexandra și Viorel Hanu au ales să facă o nuntă tradițională, de la care nu au lipsit nici domnișoarele de onoare și nici cavalerii de onoare. Printre cele care i-au fost aproape miresei, în calitate de domnișoare de onoare, s-au numărat și cele două fiice ale deputatului PSD de Gorj, Camelia Khraibani, respectiv Maya, fiica cea mică, și Mona. Alături de alte șapte domnișoare, prietene ale miresei, cele două i-au fost alături acesteia peste tot în ziua cea mare. Au fost prezente atât la cununia religioasă, cât și la ședința foto organizată de cei doi miri sau la petrecerea care a avut loc seara la unul dintre cele mai cunoscute restaurante din orașul Motru. Cele două tinere, precum și celelalte domnișoare de onoare au ales să poarte la eveniment rochii lungi, de culoare mov, asortate cu papioanele de aceeași culoare ale cavalerilor de onoare.
Lună de miere la Paris
Imediat după fastuoasa nuntă, fiul cel mic al primarului Dorin Hanu, și-a luat proaspăta soție, și împreună s-au îmbarcat într-un avion cu destinația Paris pentru a petrece luna de miere acolo. Cei doi au petrecut câteva zile de vis în romanticul oraș, din itinerariul lor nelipsind o vizită în parcul de distracții Disneyland. Aceeași destinație a fost aleasă în urmă cu câteva săptămâni și de fiica omului de afaceri Mihai Râmescu și de soțul acesteia, recent căsătoriți și ei. @N_