Este deja intrată în folclor aserţiunea despre excesul de dependenţă de muncă a lucrătorului japonez, care trebuie obligat să plece în concediu, versus pretenţia românească de a primi şi o primă de adaptare post-vacanţă, din motive de lipsă cronică de chef de treabă.

Încă din vremurile în care românul era convins că „decât mult şi fără rost, mai bine puţin şi prost”, ori că o fi adevărat că „munca l-a creat pe om, dar nici lenea nu a omorât pe nimeni”, a devenit un soi de tradiţie de a căuta orice prilej pentru a mai oficializa chiulul, trândăveala, de unde şi numeroasele sărbători oficiale, cu sau fără semnificaţie confesională.

Un grup de specialişti, evident britanici, după un studiu efectuat asupra unui eşantion de olandezi, a constatat că întradevăr excesul de concediu poate dăuna grav sănătăţii. Probabil asupra sănătăţii românilor, care obişnuit revin din vacanţe, chiar şi din weekend, mult mai obosiţi, debalansaţi digestiv de excesele gastronomice, uşor mahmuri şi cam lefteri, eventual datori pentru mai multe luni. Asta pentru că, fie şi o ieşire la iarbă verde, la un grătar deja tradiţional, presupune nişte cheltuieli, câteva caserole de ceafă şi antricoate, mititei şi cârnăciori, vreun peşte mai şalău şi alte momiţe, şi câteva navete sau peturi de bere. Măcar pentru că trebuie să vadă şi ceilalţi că, în pofida crizei, oamenii se descurcă, „au cu ce” de-un picnic la marginea drumului, cu manelele date la maxim, mult fum, o minge două, multă hăhăială, că de aia iese omu’ la aer curat în mijlocul naturii, să se bucure de ea! Că după aia rămân în urmă mormane de gunoaie de care se bucură natura, asta e, aşa-i la noi, chestiile cu mediu şi ecologia dau bine la dezbaterile tv, în realitate lucrurile sunt mult mai simple. Drept dovadă, după fiecare eveniment public, fie el un concert în centru sau doar un grătar la iarbă verde, în urmă se adună un bu