Mesajul a fost trimis. Multumesc!

‘Gladiatorii’ lui Szobi Cseh vor fi antrenaţi gratuit într-o sală a Centrului Sportiv Apollo

Publicat in Gazeta de Navodari, luni 24 iunie 2013 ·

Copiii recuperaţi din ‘şcoala delincvenţei de cartier’, printr-un program unic al Asociaţiei ‘Gladiator’ coordonat de cascadorul Szobi Cseh, vor fi antrenaţi de acum înainte pe cheltuiala Primăriei sectorului 3, care le-a pus la dispoziţie şi o sală din incinta Centrului Sportiv Apollo, după ce Şcoala 22 “Mexic” din acelaşi sector a reziliat un contract în acest sens. Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că aceşti copii vor fi de acum înainte găzduiţi într-o sală modernă din incinta Centrului Sportiv Apollo, acesta fiind doar începutul pentru micuţi. Edilul şi-a exprimat mirarea că Şcoala 22 “Mexic” n-a dorit prelungirea contractului cu Asociaţia “Gladiator” măcar pe perioada vacanţei şi a menţionat că “l-a urecheat” pe directorul din primărie responsabil de învăţământ. Robert Negoiţă a arătat că a discutat în permanenţă telefonic cu Szobi Csheh, internat în spital, unde nu poate fi deocamdată vizitat. “Am avut o mică problemuţă în situaţia aceasta cu Asociaţia Gladiatorul, pentru că, din nefericire, cei de la Şcoala 22 ‘Mexic’ n-au vrut să prelungească acel contract şi noi am găsit soluţia – o sală care face parte din cel mai nou club şi cel mai modern ansamblu sportiv de aici din Bucureşti, iar aceasta sală o punem la dispoziţie pentru această asociaţie ‘Gladiatorul’ pe perioada pe care şi-o aleg dumnealor până când eventual o sa găsim o soluţie chiar mai bună. Asta nu înseamnă că aici nu e o soluţie bună, ci, dimpotrivă, este o sală mare, încăpătoare şi va corespunde din toate punctele de vedere. Mai mult decât atât, are o mulţime de facilităţi pe care acolo nu le aveau”, a declarat primarul sectorului 3. Acesta a mai spus că primăria va plăti salariile instructorilor care îi vor antrena pe copii, suma totală fiind de aproximativ 4.000 lei, care se va aloca la trei sau patru persoane. El a precizat că oferta intră în v

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 44 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 34 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum o ora
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°