Întrebare: Se vorbeşte în permanenţă de inflaţie, acum şi de deflaţie, se încearcă să se facă o legătură directă cu datoriile suverane, de „strângerea curelei”, de economie autarhică etc. etc. Care este situaţia Japoniei?
Răspuns: Japonia este într-o situaţie similară majorităţii statelor lumii. Împrumuturile acumulate depăşesc dublul produsului intern brut (România stă, din acest punct de vedere, mult mai bine, suntem îndatoraţi cu doar aproape de 40% din P.I.B.-ul, nostru).
Î.: De ce economiştii japonezi şi, în general, economiştii consideră situaţia deflaţionistă periculoasă?
R. : Banii nu au fost concepuţi pentru a fi depozitaţi. Banul nu este un scop în sine, ci un instrument, deci economisirea nu stimulează spiritul de a investi, de a te dezvolta, deci conduce la stagnare.
Î.: Cum doresc japonezii să genereze inflaţie?
R.: În scopul generării inflaţiei, Banca Naţională a Japoniei doreşte să cumpere de pe piaţă acţiunile statului şi astfel B.N.J. să apară pe piaţă ca principalul investitor. În schimb, acordă băncilor comerciale bani reali, infuzând capital în economie. Este o manevră subtilă de a “tipări” bani.
Î.: În istorie nu au mai fost asemenea experimente ?
R.: În Gemania anilor ‘30 s-a încercat un proces similar.
Î.: Care este riscul unui asemenea demers?
R.: Este ca procesul inflaţionist să nu se poată stăpâni. Faţă de anii ’30, pieţele de capital sunt deschise. Există riscul apariţiei a marilor speculatori. Să nu-l uităm pe Soros, care a reuşit să pună sub semnul întrebării stabilitatea monetară a unei mari puteri financiare.
Î.: Care este limita până unde se vrea să se ajungă în Japonia?
R.: Tendinţa japonezilor este de a ajunge la un nivel al inflaţiei de 3-4 %.
Î.: Cum este privit în lume acest demers?
R.: Statele Unite ale Americii
