Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unul fără permis, altul cu plase de braconaj, s-au ales cu dosare penale după ce s-au luat la ceartă şi au chemat poliţia

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 24 iunie 2013 ·

Doi bărbaţi din comuna Todireşti s-au ales cu dosare penale pentru mai multe infracţiuni după ce unul dintre ei l-a ameninţat pe celălalt cu cuţitul, iar acesta din urmă a sunat la 112 şi a cerut ajutor poliţiei. Chemarea poliţiei la faţa locului se poate considera un soi de autodenunţ, în condiţiile în care ambii erau în ilegalitate: unul conducea un tractor neînmatriculat, fără a avea permis, iar celălalt tocmai se întorcea de la pescuit, cu plasade braconaj după el.

Vineri seară, în jurul orei 18.30, în urma unui apel la numărul de urgenţe 112, Constantin C., în vârstă de 23 de ani, din Todireşti, a sesizat că în timp ce se afla în faţa porţii locuinţei sale a fost ameninţat cu un cuţit de consăteanul Niculai M., în vârstă de 41 de ani.

Din ancheta poliţiei rezultă tânărul în vârstă de 23 de ani, în timp ce se întorcea la domiciliu, de la pescuit, s-a întâlnit pe malul râului Suceava cu bărbatul de 41 de ani, care aduna piatră în remorca tractorului. După puţin timp ultimul l-a acuzat pe tânăr că i-a sustras o frânghie din material plastic şi l-a căutat acasă, unde l-ar fi ameninţat.

„Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au constatat că tractorul condus de bărbatul în vârstă de 41 de ani nu este înmatriculat sau înregistrat, iar acesta nu posedă permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule, în timp ce tânărul de 23 de ani a pescuit pe albia râului Suceava, cu un ecran confecționat artizanal din plasă monofilament”, a declarat comisarul-şef Cristi Papuc, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Faţă de Niculai M., bărbatul de 41 de ani, poliţia a demarat cercetări pentru „ameninţare”, ”port ilegal de cuțit în locuri publice” şi ”conducerea pe drumurile publice de către o persoană a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat și fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule”.

Constantin

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 10 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 12 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 8 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 6 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 11 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 11 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°