Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un politician de top vrea să demisioneze din Parlament, ca să scape de justiţie

Publicat in Romania TV, luni 24 iunie 2013 ·

Urmând modelul Dan Voiculescu, ministrul liberal al Transporturilor, Relu Fenechiu, ar intenţiona să-şi dea demisia din Parlament. Astfel, potrivit cotidianului Evenimentul Zilei, o decizie a magistraţiolor în Dosarul Transformatorul, în care demnitarul este inculpat, ar urma să fie amânată, cazul urmând să fie trimis de la Înalta Curte la Tribunalul Iaşi.

La începutul lunii iulie, instanţa ar trebui să dea o decizie în "Dosarul Transformatorul", în care este inculpat actualul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, însă potrivit unor surse citate de evz.ro, politicianul va recurge la o strategie pentru a amâna pronunţarea.

Astfel, asemenea lui Dan Voiculescu, care şi-a prezentat demisia din Parlament în luna ianuarie, pentru a amâna o decizie în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, Relu Fenechiu ar urma să-şi depună şi el mandatul de deputat, dosarul său urmând să fie transferat în aceste condiţii, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Tribunalul Iaşi.

Relu Fenechiu nu a putut fi contactat pentru a confirma sau a infirma această intenţie.

Relu Fenechiu, este acuzat că a cumpărat transformatoare vechi pe care le-a vopsit şi vândut la Electrica Moldova, iar prejudiciul estimat de procurori se ridică la peste 6 milioane de lei. Ultimul termen în acest dosar a fost stabilit pentru data de 4 iulie.

Citeşte şi Replica lui Ponta la declaraţiile lui Băsescu: Dacă va fi condamnat, Fenechiu va pleca din Guvern

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Subiecte Matematică Bac 2025 – profilul Științe ale naturii. Ce cerințe au avut de rezolvat elevii

HotNews acum 14 minute
Probele scrise din sesiunea iunie a examenului național de Bacalaureat 2025 au început de marți, în 447 de centre de examen cu proba de Limba română. Miercuri, a avut loc proba obligatorie a profilului, respectiv matematică și istorie. Subiecte mate

Doi cetățeni români, printre persoanele rănite în atacul armat din Graz, anunță MAE / 11 oameni au murit în masacrul comis în școala austriacă

HotNews acum 3 ore
Familiile celor doi români au fost informate cu privire la starea acestora, a transmis miercuri Ministerul Afacerilor Externe care a anunțat că rămâne în contact cu autorităţile locale, potrivit unui comunicat citat de News.ro. Doi cetăţeni români s

Elon Musk spune că REGRETĂ unele mesaje pe care le-a postat în mediul online despre Donald Trump. „Am mers prea departe”

Gandul acum o ora
Magnatul de origine sud-africană Elon Musk a declarat că „regretă” unele dintre postările sale despre președintele Statelor Unite, Donald Trump, spunând că acestea „au mers prea departe”. Musk a postat o serie de tweet-uri pe X săptămâna trecută, ca

Elena Udrea cere eliberarea condiționată din penitenciar. Proces deschis la Judecătoria Ploiești

Ziua Constanta acum 2 ore
Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Dosarul cu nr. 12784/28

Proiectul a fost adoptat de Parlament. Toți șoferii cu EXPERIENȚĂ sunt vizați de această lege

Gandul acum 13 minute
Șoferii care doresc să obțină permis pentru o categorie superioară nu vor mai fi obligați să susțină examenul teoretic dacă au promovat deja această probă pentru o categorie inferioară. Parlamentul a adoptat un proiect de lege în acest sens. Ce șofe

Sorin Grindeanu spune că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creşterea TVA. „Am putea să aplicăm de la 1 ianuarie”

Adevarul acum 55 minute
Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a declarat miercuri, 11 iunie, că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creșterea TVA.

Grindeanu, despre Ion Iliescu: Îi dorim multă sănătate

Mediafax acum 2 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu i-a transmis miercuri multă sănătate fostului președinte al României Ion Iliescu, internat la spitalul SRI. Sorin Grindeanu a spus miercuri că nu are informații în plus despre starea de sănătate a fostul

Război în Ucraina, ziua 1.503. Nicușor Dan participă la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est de la Odesa

Press Alert acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, va participa miercuri, la Odesa, la cel de al patrulea Summit Ucraina – Europa de Sud-Est, găzduit de către președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. „În cadrul reuniunii, Președintele Nicușor Dan va întări angaj

SuperLiga: Portarul grec Giannis Anestis și-a prelungit contractul cu FC Botoșani

HotNews acum 33 minute
Portarul grec Giannis Anestis, în vârstă de 34 de ani, și-a prelungit contractul cu FC Botoșani, noua înțelegere fiind valabilă până în vara anului 2026, cu drept de prelungire pe încă un sezon, transmite Agerpres. „Portarul Giannis Anestis și-a pre

Un fragment din Nichifor Crainic, ministrul Propagandei în regimul legionar condus de Ion Antonescu, introdus într-o variantă de rezervă pentru examenul la Limba română la BAC 2025

HotNews acum o ora
Un fragment literar semnat de Nichifor Crainic, unul dintre promotorii extremei drepte din perioada interbelică și fost ministru al Propagandei, a fost introdus de către Ministerul Educației într-una dintre variantele de rezervă pentru subiectele de

Vremea

București
acum

27°
mie.

17°/28°
joi

16°/26°
vin.

16°/28°
sâm.

15°/23°
Iasi
acum

24°
mie.

14°/26°
joi

12°/21°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

25°
mie.

17°/25°
joi

18°/23°
vin.

17°/24°
sâm.

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

11°/21°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

26°
mie.

14°/28°
joi

12°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/26°