Astăzi, 25 iunie, se împlinesc nouă decenii de când muncitorii de la Atelierele Griviţa au înfiinţat Rapidul, cea mai frumoasă şi mai iubită echipă a fotbalului românesc, în anumite vremuri.
„Bătrânul” Rapid a ajuns la 90 de ani. Nu e cel mai fericit moment, dar suporterii echipei de lângă Grant n-au fost niciodată nişte răsfăţaţi ai soartei. De câte ori ajungeau aproape de culmi, tot de atâtea ori erau împinşi precum Sisif la poalele muntelui, gata să o ia de la capăt. Povestirile de mai jos sunt doar o frântură din ceea ce a însemnat Rapidul în cei 90 de ani existenţă zbuciumată, în care s-a trăit cu pulsul ridicat indiferent de miză şi de divizie, urmând ca în “Adevărul Weekend” să descoperim alte istorisiri din Giuleşti.
1.Cum s-a ajuns la vişiniu
Drumul Rapidului începe în urmă cu 90 de ani, la Atelierele Griviţa, când doi strungari, Grigore Grigoriu şi Geza Ginger, sunt frământaţi de ideea formării unei echipe de “futbol”. La 11 iunie 1923, ei se întâlnesc cu alţi ceferişti, la localul Şcolii primare din cartierul Griviţa, iar peste alte două săptămâni scot “certificatul de naştere” al Rapidului. Alegerea culorii vişiniii e povestită în cartea “Glasul roţilor de tren” a marelui Ioan Chirilă, evocată fiind de unul dintre fondatorii clubului, Grigore Grigoriu: “Toate tricourile le-a cusut, cu mâna ei, nevasta lui Geza. Şi cum săraca avea şi să le spele, i-a rugat pe băieţi să nu vină cu alb, pentru că albul adună, mai ales la Triaj, funinginea pe frânghie. Întâmplarea a fost să găsim o pânză vişinie. Asta-i tot”.
2. CFR - Ripensia, “cel mai senzaţional mach”
Rapidul joacă în primul campionat naţional în 1932, iar meciul de debut avea să i-o aducă în faţă pe Ripensia, echipa la modă a vremurilor. Afişele partidei au apărut cu 10 zile înaintea partidei şi ele anunţau: “Arena Romcomit…Bulevardul Elisabeta… Duminică, 11 septembrie 1932,