Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Vacanţă spre moarte - filmul tragediei din Muntenegru

Publicat in Click, luni 24 iunie 2013 · ·

Carnagiu românesc pe o şosea din zona montană a Muntenegrului! 18 morţi şi 29 de răniţi, acesta este bilanţul celei mai negre zile din ultimii zeci de ani! Plecaţi să se distreze într-un circuit în Muntenegru, se vor întoarce în România fie în sicrie, fie în ambulanţe. Cu totul altfel ar fi stat lucrurile dacă şoferul autocarului în care se aflau nu s-ar fi avântat într-o depăşire neregulamentară.

Într-o fracţiune de secundă s-au prăbuşit de la 40 de metri înălţime în prăpastia morţii, aproape de capitala Muntenegrului, Podgoriţa. S-a întâmplat duminică după-amiază, imediat după ce autocarul a ieşit dintr-un tunel, a derapat pe un asfalt alunecos, a rupt balustrada de siguranţă în partea stângă a drumului şi a căzut în gol. Autocarul, plin cu 47 de români, plecase de la Bucureşti sâmbătă dimineaţă, într-un circuit turistic în Muntenegru, organizat de agenţia Mareea Travel.

Turiştii au înnoptat în Belgrad, iar duminică dimineaţă şi-au continuat drumul. Până după-amiază, când s-a ales praful de vacanţa lor. Cei mai norocoşi români au fost aceia care nu au avut centurile de siguranţă prinse, aceştia zburând practic din autocar, până ca maşina să se lovească de stânci. 17 dintre victimele cumplitului accident sunt din judeţul Argeş (11 din Curtea de Argeş şi şase din Piteşti), restul din Bucureşti şi Vrancea. Un piteştean povesteşte clipele de coşmar prin care a trecut: "Eu mă simt relativ bine, ceilalţi sunt mult mai rău. Am lovituri destul de puternice pe corp, dar nu cu efecte majore. Am doar câteva zgârieturi, eu am căzut din autocar în timp ce se rostogolea. Şoferul a încercat să depăşească la intrarea într-un viaduct, accelerând. Am început să strigăm la el să încetinească. A accelarat, a încercat să evite maşina din faţă şi a sărit peste parapet. Limita de viteză a fost de 50 km/h, iar el avea undeva pe la 90 km/h. Nu ne grăbeam, aveam timp s

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 44 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 12 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 44 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 56 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 51 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°