Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Contescu, a declarat, luni, după tragerea la sorţi de la Nyon, că preferă ca formaţia condusă de Cristian Pustai să întâlnescă în turul doi preliminar al Ligii Europa pe FC Levadia Tallin (Estonia) în dauna echipei Bala Town (Ţara Galilor).
"Dintre cei doi posibili adversari noi am prefera să jucăm cu cei de la FC Levadia Tallinn din Estonia. Putea fi şi mai bine pentru noi, eventual o deplasare mai aproape, în Muntenegru sau Armenia. Dar e bună totuşi tragerea privind adversarii posibili pentru că se putea şi mai rău. Dacă vrem să mergem mai departe trebuie să trecem de orice adversar", a spus Condescu pentru site-ul oficial al grupării din Târgu Jiu.
Formaţia Pandurii Târgu Jiu va juca în turul doi preliminar al Ligii Europa cu învingătoarea din dubla manşă dintre Bala Town (Ţara Galilor) - FC Levadia Tallinn (Estonia), conform tragerii la sorţi care a avut loc, luni, la Nyon.
Întâlnirea Bala Town (Ţara Galilor) - FC Levadia Tallin (Estonia) din primul tur preliminar al Ligii Europa se va disputa la 4 (turul) şi 11 iulie (returul).
Meciurile din turul doi sunt programate la 18 (turul) şi 25 iulie (returul). Formaţia din Târgu Jiu joacă primul meci pe teren propriu.
Mediafax
Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Contescu, a declarat, luni, după tragerea la sorţi de la Nyon, că preferă ca formaţia condusă de Cristian Pustai să întâlnescă în turul doi preliminar al Ligii Europa pe FC Levadia Tallin (Estonia) în dauna echipei Bala Town (Ţara Galilor).
"Dintre cei doi posibili adversari noi am prefera să jucăm cu cei de la FC Levadia Tallinn din Estonia. Putea fi şi mai bine pentru noi, eventual o deplasare mai aproape, în Muntenegru sau Armenia. Dar e bună totuşi tragerea privind adversarii posibili pentru că se putea şi mai rău. Dacă vrem să mergem mai departe tre