Dacă în 2004, clădirile în care funcţionau şcolile nu mai fuseseră reabilitate de dinainte de Revoluţie sau erau revendicate, acum există condiţiile optime pentru a se desfăşura un act educaţional de calitate.
Vineri, elevii râşnoveni au încheiat în mod festiv cursurile pregătindu-se de vacanţă. Pentru autorităţi însă, activitatea va continua în vacanţa de vară, astfel ca în septembrie, odată cu întoarcerea elevilor la cursuri, unităţile să fie pregătite pentru a-i întâmpina cum se cuvine. În ultimii ani, Primăria Râşnov a derulat ample investiţii în toate unităţile şcolare din oraş şi chiar a construit de la zero noi şcoli, pentru ca actul educaţional să fie de calitate, iar elevii să nu fie nevoiţi să facă naveta la Braşov.
„2013 este anul în care putem spune că am rezolvat problemele din sistemul de învăţământ de la Râşnov. Încă de la începutul activităţii mele în administraţia publică a Râşnovului, în 2004, am avut ca prioritate învăţământul, respectiv crearea de condiţii optime pentru derularea actului educaţional. Am plecat în 2004 de la o situaţie în care o parte dintre spaţiile în care funcţionau unităţi de învăţământ erau revendicate şi trebuia să plătim chirii, iar clădirile nu fuseseră reabilitate de ani buni. Acum, suntem proprietari pe toate spaţiile, iar condiţiile de studiu sunt optime”, a precizat primarul Râşnovului Adrian Veştea.
Cea mai amplă investiţie în educaţie la Râşnov a vizat construirea unui nou corp de clădire la Şcoala Generală nr. 2 din Râşnov. Acum, se fac practic ultimele retuşuri la noua clădire în care au fost investite 8,9 milioane de lei, din bani europeni, cofinanţarea primărie fiind de doar 2%. Construcţia are 12 săli de clasă, 4 laboratoare (de fizică-chimie, biologie, limbi străine şi informatică), două cancelarii. De curând, edilii au semnat şi contractual pentru reamenajarea curţii Şcolii 2, iar, din