Specialiştii din domeniu susţin că realizarea unei noi centrale pe Dunăre, anunţată de premierul Ponta, nu ar fi rentabilă, de vreme ce România are excedent de energie, iar o astfel de investiţie s-ar ridica la sute de milioane de euro.
Premierul Victor Ponta a anunţat realizarea unei noi hidrocentrale pe Dunăre, în cooperare cu Bulgaria, dar aceasta nu are nicio şansă de realizare, în condiţiile în care consumul de energie a scăzut puternic, iar investiţia necesită fonduri de sute de milioane de euro pe care Hidroelectrica nu le are.
Planurile sunt mai vechi şi au fost resuscitate de câteva ori în ultimii ani. În 2009, Adriean Videanu, ministrul de atunci al Economiei, arăta şi care ar fi posibilele locaţii: Turnu Măgurele, Călăraşi sau Măcin.
Prima ar fi trebuit să aibă 440 MW, a doua 265 MW, în vreme ce la Măcin ar fi urmat să fie ridicat un colos de 2.400 MW. Proiectul de la Turnu Măgurele este vechi, demarat în anii ’80 de către Nicolae Ceauşescu şi Todor Jivkov, preşedinţii de atunci ai celor două state. Mai mult, România a şi făcut o organizare de şantier, dar acesta a fost abandonat.
Criză de supraproducţie
„Contează mai puţin unde ar fi şi cât ar costa. Tot ce contează este că nu ne trebuie. Pentru prima oară în 23 de ani, România are un excedent de producţie. Ce ne mai trebuie când noi nici acum nu mai avem desfacere?”, a declarat, pentru „Adevărul", Remus Borza, partener în cadrul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.
„Numai anul trecut s-au conectat la reţea 3.000 MW în regenerabile, plus 850 MW ai Petrom, iar din acest an a început să producă şi Iernut (aparţinând acum de Romgaz – n.r.). Apoi avem scăderea consumului, de la 58 TWh la 52 TWh. Industria noastră este la pământ“, a mai afirmat el.
Consecinţa: preţul energiei a scăzut de la 220 lei/MWh în i