Răspunsul la întrebarea din titlu este foarte simplu: n-o strică. M-aş risca să spun că nu o strică deloc, dar sunt conştient că drumurile mele prin capitala Franţei au fost limitate de timp. Şi că este foarte posibil să-mi fi scăpat locuri, situate mai la periferie, în care conaţionali de-ai noştri să-şi dea în petec.
Oricum, în inima Parisului, românii răi nu se văd. Alte naţii alungă turiştii atât de preţioşi pentru PIB-ul francezilor.
Aşadar, am fost prin Paris în căutarea celebrului „s’il vous plait, monsieur”. Nu mi-am propus neapărat asta, aveam altă treabă acolo, dar, dacă tot m-am nimerit în zonă am zis să verific ce motiv au avut francezii de la televiziunea aia, al cărei nume nu l-am reţinut, să ne jignească pe toţi la pachet. Ca să-mi ating obiectivul, am luat metroul, pentru că, din taxi, Parisul poate părea idilic, ca în filmele de dragoste americane. N-am mers două staţii, că am şi găsit ce căutam: o bătaie în toată regula, care ne-a ţinut pe loc vreo douăzeci de minute. Într-un vagon din faţă, mai mulţi tineri se cafteau de zor, spre spaima călătorilor. Până să vină poliţia şi să-i calmeze, m-am lămurit că nu erau români. Erau cetăţeni afro-francezi, cred eu, pentru că un român n-ar putea arăta aşa nici dacă ar merge la solar 365 de zile pe an.
M-am plimbat prin Paris câteva zile. N-am ratat nici un obiectiv aflat pe traseul obligatoriu al turiştilor japonezi şi americani aflaţi pentru prima oară în capitala Franţei. Am fost la Notre Dame, la Luvru, pe Champs Elysees, la Arcul de Triumf, la Turnul Eiffel, la Sacre Coeur. Primul lucru care mi-a sărit în ochi vizitând aceste obiective, pe lângă mulţimea de turişti, a fost mulţimea de vânzători de turnuri Eiffel în miniatură. Erau cu zecile, cu cârpe întinse pe jos, pe care îşi etalau marfa. Imaginea era dezolantă, mizeria era mare. I-am studiat atent. Nici ăştia nu erau, din fericire,
