Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un clujean a pornit în turul lumii cu autostopul, are 70 euro în buzunar

Publicat in Ziua de Cluj, luni 24 iunie 2013 ·

Un clujean a pornit sâmbătă în aventura vieţii sale: o călătorie în jurul lumii, cu autostopul. la ora transmiterii acestei ştiri e în Odessa, are vize pentru Kazakhstan şi Rusia şi spune că orice-ar fi nu se întoarce în România decât din vest, peste câţiva ani.

Călătoria a început sâmbătă de la Bucureşti, prevede pe hârtie nu mai puţin de 21 de ţări şi are un buget de doar 70 euro.

Nu e prima călătorie cu autostopul peste hotare a lui Timotei Rad: a bifat deja patru şi a văzut Sahara, Parisul, Veneţia, Madridul şi multe alte oraşe. Traseul acestei ultime călătorii, de departe cea mai amplă, trece prin Chişinău şi Tiraspol, apoi prin Odessa, Crimeea, Kiev, Cernobâl, Moscova, Sankt Petersburg şi Vladivostok. "Din Vladivostok mă întorc spre vest circa 3 mii km la Yakutsk ca de acolo să o iau spre Magadan pe "Drumul oaselor", drumul făcut de Stalin cu deportaţi, drum care şi până azi e singurul care leagă estul îndepărtat de lume şi pentru care acele populaţii ale Asiei îl venerează pe Stalin", spune Rad pentru ziuadecj.ro.

Din Magadan Rad se îndreaptă spre Yakutsk. "Sper să pot urca spre Oceanul Arctic pe Lena, la Tiksi. Asta de mă încadrez în cele trei luni de viză. Apoi Mongolia, Kazakhstan. Nu pot şti ce o să îmi placă, de îmi place mult Siberia stau acolo 1-2 ani, planurile pot fi modificate, tocmai asta e ideea", adaugă el.

Întrebat cât stă pe drumuri în această călătorie, Rad e ferm: "tura asta fac turul lumii indiferent cât zăbovesc într-un loc sau altul! Nu mă întorc numai dinspre Vest, indiferent că îmi va lua 2-3 sau 10 ani".

Cât poate un călător să reziste pe drumuri cu doar 70 de euro în buzunar? Zile, poate săptămâni, oricum nu luni de zile şi cu siguranţă nu ani. Cum se va descurca, atunci, Timotei Rad cu un aşa buget redus? "Mai lucrez prin comunităţi online de călători unde lucrezi 4-5 ore pe zi pentru 3 mese şi caza

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Alegerile prezidențiale 2025 pot fi amânate, spune Ilie Bolojan: „Ar putea fi cel mai devreme în luna mai”

Libertatea acum 8 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat duminică, 5 ianuarie, la Digi24, că, dacă Executivul condus de Marcel Ciolacu nu dă în câteva zile o Hotărâre de Guvern prin care să bată în cuie datele alegerilor convenite în coaliție înainte

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 6 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 3 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 3 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 3 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
joi

5°/12°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°