Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rică Răducanu, despre un accident similar cu cel din Muntenegru, în care a fost implicat în 1975

Publicat in Libertatea, luni 24 iunie 2013 ·

Groaznicul accident din Muntenegru i-a readus în memorie lui Rică Răducanu (67 de ani) un moment de cumpănă asemănător, prin care a trecut în urmă cu aproape 38 de ani.

Incidentul a avut loc în toamna anului 1975, pe Valea Oltului. Delegaţia Sportului se întorcea spre Bucureşti, după un meci pierdut la Cluj, 0-1 cu CFR, când, la 20 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, autocarul a intrat cu viteză într-o curbă şi s-a oprit în copacii de pe marginea drumului.

"Pe mine m-a prins în picioare. Eram în spatele autocarului, împreună cu mai mulţi băieţi şi "lucram cu gura", adică beam direct dintr-o damigeană de 10 kile pe care o adusese unu'. Ne feream de nea Angelo (n.r. - antrenorul echipei), care era supărat că pierdusem meciul", ne-a declarat Rică Răducanu.

Fostul portar a adăugat: "Când am văzut că autocarul o ia razna, m-am prins cu mâinile de barele de sprijin ale maşinii. La impact, m-a lovit unul cu capul, altul cu piciorul, dar am rezistat. Ce mai, am avut zile! După accident, a fost haos. Unde mai pui că era şi 11 noapte, nu se vedea nimic. Nici nu mai vreau să îmi amintesc prin ce scene de groază am trecut, însă, cu toate acestea ce s-a întâmplat în Muntenegru e mult mai grav. Săracii oameni, ce tragedie!"

Bilanţul accidentului din 1975: patru morţi (şoferul, doctorul echipei şi două persoane din conducerea clubului) şi şase răniţi grav. Printre ei şi portarul Vasile Suciu, care, aflat în spatele şoferului, a fost proiectat pe geam, dar a rămas înţepenit în maşină de la brâu în jos, cu picioarele zdrobite.

"Atunci am terminat cu fotbalul, după ce mai bine de un an am stat în gips", a rememorat, mulţi ani mai târziu, Suciu. CITEŞTE MAI MULTE DESPRE ACCIDENTUL DIN MUNTENEGRU

Lista completă a pasagerilor din autocarul implicat în tragedia din Muntenegru Imagini de la tragicul accident în care 18 români au murit | ATENȚIE, FOTO ȘOCANT Guver

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 12 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 10 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°