Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O treime dintre înscrişii de la bac sunt experimentaţi în utilizarea calculatorului

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 24 iunie 2013 ·

Proba de evaluare a competenţelor digitale a adus calificative mulţumitoare pentru absolvenţii de ciclu liceal care susţin, în prezent, examenul de bacalaureat. Astfel, din cei 6.337 de elevi suceveni care au dat cea de-a doua probă a examenului maturităţii, 2.446 au fost notaţi cu calificativul „utilizator experimentat”, iar 1.691 au fost evaluaţi drept „utilizatori avansaţi”. Dintre cei care au susţinut proba, 5.205 sunt absolvenţi ai promoţiei 2013.

Cu toate că lucrul pe calculator a devenit o constantă în viaţa “generaţiei Facebook”, acest lucru nu înseamnă că elevii ştiu să se folosească de el la capacitate maximă. Mărturie stau rezultatele a 488 de elevi care au obţinut calificativul “utilizator începător” şi rezultatele a 1.704 absolvenţi care au fost notaţi cu calificativul de “utilizator mediu”.

191 de elevi care iniţial se înscriseseră pentru a susţine proba D din cadrul bacalaureatului nu s-au prezentat la examen. La prima probă, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de limba română, au absentat 170 de elevi.

În cadrul probei de evaluare a competenţelor digitale, la primele două cerinţe, care cumulau 15 puncte, se cerea să se găsească fişierul de examen de pe desktop, iar candidatul trebuia să scrie într-un document datele sale personale. Cu alte cuvinte, doar pentru că au ştiut să-şi treacă numele într-un document, unii au reuşit să obţină statutul de „utilizator începător”. Fiecare cerinţă rezolvată de candidat a fost punctată conform unei grile, iar în funcţie de punctajul obţinut a fost stabilit nivelul de competenţă digitală a candidatului, după cum urmează: „utilizator începător” (0-25 de puncte), „utilizator mediu” (26-50 p.), „avansat” (51-74 p.) şi „experimentat” (75-100 p.).

Elevii care au certificate de competenţe digitale de tip ECDL (permisul european de conducere a computerului) au ales să îşi echivaleze rezulta

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 30 minute
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 53 minute
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins!

Ziua Constanta acum 35 minute
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum o ora
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 4 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Franţa acuză China că a sabotat vânzările avionului de luptă Rafale

Mediafax acum 20 minute
Potrivit unui raport al serviciilor franceze de informaţii şi citat de Associated Press, China ar fi desfăşurat o campanie de discreditare a avionului de luptă Rafale, după ce acesta a fost implicat în confruntările aeriene dintre India şi Pakistan

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 3 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 3 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Vremea

București
acum

31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

29°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

31°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°