Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răzvan Purdilă și Cătălin Dorin Spătaru, printre favoriți la conducerea CE Oltenia

Publicat in Gorj Domino, marți 25 iunie 2013 ·

OPSPI a definitivat lista scurtă a candidaţilor pentru Consiliile de Administraţie ale Electrica şi Electrica Serv, precum şi pentru Consiliul de Supraveghere (CS) al Complexului Energetic Hunedoara, numărul candidaţilor fiind dublu faţă cel al posturilor, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute șeful Oficiului, Gabriel Dumitrașcu.

La ultima misiune a Fondului Monetar Internaţional la Bucureşti, din luna ianuarie, Executivul a promis că va selecta în acest an directori independenţi politic la conducerea mai multor companii de stat. Acest proces a fost amânat sau întrerupt de mai multe ori în ultimii ani.

Întârzieri

Cu privire la candidații pentru Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia, șeful OPSPI a mai precizat că lista scurtă va fi finalizată, probabil, în cursul acestei săptămâni. La Complexul Energetic Oltenia, numirea noilor supraveghetori a întârziat, termenul limită stabilit inițial fiind luna mai.

Candidați cu șanse

Surse oficiale afirmă că favoriți ai acționarului majoritar pentru mandatele de supraveghetori ai CE Oltenia ar fi Cătălin Dorin Spătaru (administrează Selena România SRL) care are șansa să rămână în Consiliul de Supraveghere (numit fiind în urmă cu aproximativ jumătate de an ) și Răzvan Purdilă, director în cadrul Transelectrica. Cătălin Spătaru a fost propus în urmă cu ceva timp și în conducerea Transelectrica. În cazul lui Răzvan Purdilă, ar fi vorba mai exact de o revenire a sa în CS, el primind un mandat în Consiliu imediat după după înființarea CEO.

„Kienbaum și-a făcut treaba”

Firma germană de recrutare Kienbaum a fost angajată de Ministerul Economiei pentru a recruta profesioniști pentru CE Oltenia. Surse ministeriale anunță că „vânătoarea” a luat sfârșit, în sensul că persoanele propuse de Kienbaum sunt pe o listă la OPSPI, urmând ca acționarul majoritar, adică Ministerul Economiei, să fac

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 10 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 7 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 6 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

24°
mar.

24°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°