Confuziile create în jurul lui Edward Snowden, fostul agent CIA care a declanşat un scandal internaţional după ce a dezvăluit informaţii secrete ale programelor americane de supraveghere, au atins un nou maxim luni, după ce avionul de pe aeroportul din Moscova a plecat spre Cuba fără îmbarcarea americanului. Oficialii ruşi au declarat că nu au avut niciun rol în planul de fugă al americanului căutat de SUA.
Serghei Lavrov, ministrul de Externe rus, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că Snowden nu a trecut graniţa Rusiei, informează BBC. Oficialul a adăugat că declaraţiile din Statele Unite ale Americii, care au acuzat Rusia că a colaborat cu fostul angajat NSA, sunt „nefondate şi inacceptabile”.
Un angajat al companiei aeriene Aeroflot, al cărei avion a decolat de pe aeroportul moscovit Şeremetievo, a declarat că Snowden şi-a rezervat un loc în avionul care se îndrepta spre Cuba, potrivit agenţiei de presă Associated Press. Americanul a părăsit Hong Kong-ul în mod legal, cu ajutorul paşaportul său, înainte să fie anulat de autorităţile americane.
Julien Assange, fondatorul grupului WikiLeaks, a transmis luni că Snowden „este în siguranţă”, dar a insistat că nu poate oferi mai multe informaţii despre locul în care se află americanul în momentul de faţă. De asemenea, australianul a adăugat că Snowden a trimis cereri de azil în Ecuador, Islanda şi posibil alte ţări.
Un reprezentant al companiei Aeroflot a declarat sub condiţia anonimităţii pentru AP că Snowden nu s-a aflat la bordul avionului cu zborul SU150 spre Havana, însă aeronava a fost ocupată mai ales de jurnalişti. „Nu a fost cineva special la bord. Doar jurnalişti”, a declarat reporterilor un al membru al personalului Aeroflot, după ce avionul a aterizat luni pe aeroportul internaţional Jose Marti, în afara capitalei Havana.
Măsurile de securitate s-au accentuat