Deşi se află la graniţa cu gerul rusesc, România e o ţară exotică. Nicăieri n-ai să găseşti, ca la noi, atâţia lei convertiţi în euro încă din burta leoaicei, atâtea hiene şi şacali care se sfâşie pe ciolanul puterii, atâţia rinoceri obtuzi, atâtea pahiderme lăfăite în posturi călduţe, de unde nu le mai clinteşte nimeni, atâtea zebre mutate mai încolo după comiterea accidentului şi, mai ales, atâţia bivoli sălbatici care, împotmoliţi în mlaştinile tranziţiei, îşi acceptă cu stoicism soarta de victime, rumegând telenovele cu sultani.

Nu se făcea ca, pe un asemenea tărâm, mai luxuriant decât Zambezi şi Limpopo, să nu trăiască şi crocodili. Ceea ce face din România o ţară cu adevărat unică este că aici vieţuieşte singurul crocodil cu ochelari din lume. Spre deosebire de un alt animal autohton, şobolanul-cenuşiu de Caracal, care poate consuma un cadavru chiar şi în câteva sute de nopţi, ca să ajungă a-l devora până la ultimul oscior, crocodilul cu ochelari papă rapid şi, în timp ce molfăie din fălci, plânge cu şapte rânduri de lacrimi bietele victime. Nu e el de vină că se-ntâmplă aşa, ci natura, care, pur şi simplu, a uitat să-i monteze separat glandele lacrimale de alea salivare. Ce să-i faci, ăsta-i trendul: până şi natura a început să fabrice chinezării!

Mai deunăzi, crocodilul cu ochelari tocmai juca un meci de baschet – că nu doar la Cartoon Network animalele fac sport, ci şi în România – când undeva, prin nişte munţi, au murit nişte români. Vestea, ca orice veste rea, a circulat repede, doar că şacalii şi hienele din galeria crocodilului cu ochelari, văzând cu câtă graţie reptiliană sare acesta la coş, n-au vrut să-l tulbure. Abia la multe ore după tragedie, când crocodilul îşi dăduse deja jos tricoul Lacoste transpirat, se duşase şi se frezase, a fost şi el anunţat ce se întâmplase. Iar când a auzit de victime, crocodilul a început să plângă şi să