* un candidat a întârziat la examenul de Evaluare națională din cauza unui pod rupt * elevul a susținut, totuși, proba, cu subiecte de rezervă * profesorii consideră subiectele ca fiind accesibile *
Un absolvent de gimnaziu care, marți, ar fi trebuit să susțină proba la limba română din cadrul Evaluării naționale, a fost cât pe ce să rateze examenul. Plecat în weekend la bunici, la Crăcăoani, a întârziat la examen pentru că ploile care s-au abătut, luni, asupra comunei au rupt un pod de pe drumul de acces. Copilul a ajuns în centrul de examen după ce colegii săi intraseră în sală și primiseră subiectele. El a susținut, totuși, proba, dar după ce colegii săi au încheiat examenul, și a primit varianta de rezervă.
“În solicitarea adresată comisiei județene de examen, copilul a precizat că a întârziat la examen din motive care nu țin de el: a fost plecat la bunici la Crăcăoani, unde ploile de luni au făcut ravagii și au rupt un pod, astfel că nu a mai putut ajunge la timp la începerea probei. Cererea i-a fost aprobată”, a spus inspectorul școlar general adjunct Elena Laiu.
4.752 de absolvenți de gimnaziu din județul Neamț au susținut marți, 25 iunie, prima probă scrisă din cadrul Evaluării naționale. 90 de candidați au lipsit de la examen. Candidații prezenți au avut de rezolvat varianta de subiecte cu numărul 10. La primul subiect, cotat cu 42 de puncte, s-a dat un text de Alexandru Vlahuță, intitulat “Durerile Lumii”. Pornind de la acesta, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe care țin de vocabular și de gramatică. La al doilea subiect, care are o valoare de 56 de puncte, elevilor li s-a cerut să-și imagineze o întâmplare din timpul unui concurs, pornind de la un text de pe www.eucitesc.ro. Elevii au avut de redactat o compunere de 80-150 de cuvinte, care să respecte o serie de reguli, și să rezolve o serie de exerciții prin care