Arghir 1 s-a impus după executarea loviturilor de departajare
Formaţia Arghir 1 a câştigat prima ediţie a Trofeului „Buzăul Sportiv” la minifotbal, competiţie organizată de Buzăul Sportiv şi AS Galactic Buzău, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport şi al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău. În ultimul act al competiţiei, formaţia antrenată de Daniel Arghir s-a impus cu 9 la 8, în urma executării loviturilor de departajare în faţa formaţiei „Buzăul Sportiv”.
Arghir 1 a deschis scorul în minutul 31, prin Ion Viorel, Buzăul Sportiv a revenit graţiei reuşitei semnate de Mădălin Puşcă, patru minute mai târziu. Cu nouă minute înainte de fluierul final, Vali Roşu a marcat, aducând pentru prima dată Buzăul Sportiv în avantaj. Arghir 1 a reuşit să restabilească egalitatea prin Georgian Fetic, în minutul 44. După timpul regulamentar, tabela arenei din Crâng arăta 2 – 2, astfel că a fost nevoie de loviturile de departajare pentru stabilirea primei câştigătoare a trofeului „Buzăul Sportiv”. Arghir 1 a câştigat competiţia în urma loviturilor de departajare cu 9 – 8.
Un poliţist, cel mai tehnic jucător
Inspector principal Gabriel Pană, şeful Poliţiei din oraşul Pogoanele, component al formaţiei Buzăul Sportiv – locul II, în cadrul competiţiei desfăşurate în Crâng, a primit titlul de „Cel mai tehnic jucător”, trofeul „Iulian Dăniţă”, distincţie oferită chiar de fundaşul divizionarei secunde CS Otopeni: „Să fii bun în tot ceea ce faci, atât în activitatea profesională, cât şi în cea sportivă”, ne-a declarat Pană după primirea trofeului. Titlul de golgheter care poartă numele tehnicianului buzoian „Ion Viorel” i-a revenit lui Florin „Gogu” Mihălcescu de la formaţia Condor, în timp ce trofeul „Ion Ioniţă” i-a fost acordat portarului Angelian Popescu, tot de la Condor. Răzvan Ciufulică, unul dintre arbitrii competiţiei şi totod