Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Croaţia: I love y(EU)!

Publicat in Adevarul, marți 25 iunie 2013 ·

Într-o lume ideală, ar trebui să fie posibil ca pe 1 iulie, sau mai bine zis, în noaptea dinainte, să pot lua primul avion pentru a ajunge la Zagreb. Liberă de constrângeri, liberă de probleme profesionale sau personale, şi nu foarte scump. Fără probleme vamale (dacă aş pleca, de exemplu, din Turcia sau Moldova).

Aceasta pentru că în 1 iulie Croaţia va deveni al 28-lea stat membru al Uniunii Europene. Pentru că în acea zi la Zagreb se va auzi Oda bucuriei, a lui Beethoven, dar şi a Europei, şi pentru că acea zi îmi va aduce aminte de explozia de bucurie care a însoţit atât de aşteptata intrare a României în UE. Din păcate, acest gest, simplu şi banal ca procurarea de bilete la un concert simfonic, nu îmi este permis (mai ales dacă trăiesc în Moldova, Turcia sau Ucraina...şi nu sunt în UE sau nu beneficiez de facilităţi la frontieră), UE nu este nici pe departe o realitate, ci încă o himeră, stricto sensu, iar Bucureştiul a uitat demult fericirea zilei de 1 ianuarie 2007.

Totuşi...dincolo de aceste realităţi, şi mai ales dincolo de aspectul trist şi dezamăgitor al unor promisiuni care nu au fost onorate (de către liderii, artizanii sau lobbyiştii Uniunii...), intrarea Croaţiei în UE este un motiv imens de bucurie pentru mine. Sincer vorbind, am fost convinsă, în ultimii ani, încurcată de poveştile legate de rapoartele mecanismului de verificare şi cooperare, stând ca o ghilotină asupra României şi Bulgariei, că niciun alt stat nu va intra prea repede în fortăreaţă. Mistuită de sângele vărsat în războaiele balcanice recente şi de amintirea unui Sarajevo, a unor masacre niciodată nici iertate, nici lămurite dar nici pedepsite, nu credeam să mai văd vreun stat din fosta Iugoslavie alăturându-se Uniunii. Deşi, visam, recunosc, la intrarea tuturor acestor ţări care meritau, pentru mine, să intre mult mai repede în UE decât România sau Bulgaria (vă amintiţi cum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 36 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°