Au trecut mai bine de 17 ani de la tragedia aviatică de lângă Baia Mare, în care şi-au pierdut viaţa zece persoane. Momentul a rămas în istoria presei autohtone pentru „eficienţa” cu care reporterul unei televiziuni centrale a ajuns acasă la rudele uneia dintre victime, dându-le vestea înainte ca autorităţile să apuce să facă acest lucru. „Ştiţi că soţul d-voastră a murit? Nu ştiţi? Păi vă spunem noi”. Cam acesta a fost mesajul interviului, care a mai şi fost difuzat pe post. Scuzele ulterioare şi cenuşa pe care şi-a turnat-o ulterior în cap respectivul post de televiziune au fost tardive. Din păcate, mass-media autohtone au uitat, ignorat ori, pur şi simplu, habar nu au de acea gafă uriaşă.

Pentru că povestea o văd repetată după tragedia din Muntenegru, în care (cel puţin) 18 români şi-au pierdut viaţa într-un accident de autocar, iar alte 27 de persoane sunt grav rănite. Una este să discuţi despre eficienţa Guvernului în gestionarea crizei, şi cu totul altceva să publici listele cu pasagerii care se aflau în autocar în momentul accidentului, înainte de identificarea dincolo de orice dubiu a victimelor (respectiv, cine sunt morţi şi cine sunt răniţi sau nu). Oricât ar dura procesul de identificare şi de anunţare oficială, publicarea acestei liste e o dovadă de inconştienţă şi lipsă de responsabilitate crasă. Nici în februarie 1996, şi cu atât mai puţin în iunie 2013 (când viteza de comunicare a crescut exponenţial) nu e vorba de vreun merit jurnalistic deosebit să afli cine se afla în autocar şi să publici identitatea persoanelor în cauză înainte de anunţurile oficiale, cu toate consecinţele traumatizante care decurg de aici pentru familiile , prieteni şi cunoscuţi.

Să fim serioşi, o identificare oficială riguroasă nu se poate face la telefon, pe internet, de pe iPhone ori de pe tabletă (instrumentele atât de dragi jurnaliştilor contemporani). Şi nici