OPSPI a făcut nominalizările pentru noul Consiliu de Supraveghere (CS) al CE Oltenia, iar astăzi are loc prima întâlnire a celor nominalizați. Surprinzător este faptul că Fondul Proprietatea va avea un reprezentant în CS în loc de doi, așa cum a fost până acum. La fel de surprinzător este și că doi dintre actualii supraveghetori își vor păstra locurile în Consiliu: Georgiana Porumbel și Dorin Cătălin Spătaru. Toate aceste informații au fost furnizate de surse extrem de credibile, care mai spun că este posibil ca Fondul Proprietatea, rămânând cu un singur loc în CS, să aibă o reacție dură, contestând actualele nominalizări.
În data de 28 iunie, va avea loc și ședința Adunării Generale a Acționarilor care va aviza (sau nu) actuala componență a CS, cu nominalizările făcute de acționarul majoritar, statul.
În ședință, azi
Ședința celor șase nominalizați pentru mandatele de supraveghetori va avea loc la Târgu Jiu, astăzi, fiind așteptat Daniel Naftali, reprezentantul Fondului Proprietatea. O intervenție va avea și Radu Florescu, într-o videoconferință, el fiind al doilea reprezentant al FP în CS din CE Oltenia. Dacă AGA va valida aceste nominalizări, doar unul dintre aceștia va mai fi mandatat în CS, iar statul, acționarul majoritar, va avea șase reprezentanți în loc de cinci.
Componența Consiliului de Supraveghere
În noul Consiliu apar și nume noi, fiind vorba despre Ioan Mihăilă (consilier la Energie), Alin Chițu (fost manager la firma KPMG România, actualmente – Tax Manager la Tuca Zbârcea & Asociații) și Gabriel Dumitrașcu (șeful OPSPI). Georgiana Porumbel (fiica directorului „Doina Gorjului”) și Dorin Cătălin Spătaru (administrator Selena România SRL) își vor păstra mandatele în CS, în timp ce Răzvan Purdilă (Transelectrica) se reîntoarce în Consiliu, revenind după aproape jumătate de an la CE Oltenia, în calitate de su