Medicii români au ajuns în Muntenegru, la spitalul unde se află răniţii în accidentul de duminică. După vizita medicală, toţi cei 29 de răniţi au primit încuviinţarea pentru a fi transportaţi în ţară cu două aeronave ale Minsiterului Apărării, dotate cu aparatură medicală, care au decolat de la Bucureşti în această dimineaţă, în jurul orei 8.00. Din informaţiile preliminare, 7 dintre ei sunt încă în stare gravă.
Răniţii vor fi însoţiţi de 11 medici şi 11 asistenţi SMURD, spitalele Floreasca, Elias, Bagdasar Arseni, Universitar fiind deja pregătite pentru a-i primi.