Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inspectorii ITM Alba au găsit şapte persoane fără forme legale de angajare, la o firmă din Sebeş. Au formulat plângere penală

Publicat in Alba24, marți 25 iunie 2013 ·

Inspectorii ITM Alba au descoperit şapte persoane care erau primite la muncă fără forme legale, la o firmă din Sebeş. Au formulat plângere la autorităţile de cercetare penală, iar în alte trei cazuri, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 70.000 de lei. În 11 iunie şi 19 iunie, Inspecţia Muncii a verificat 35 de firme din domeniul construcţiilor, patru dintre acestea fiind sancţionate.

În 11 iunie şi 19 iunie, s-a derulat la nivelul judeţului Alba Campania naţională de identificare şi sancţionare a muncii nedeclarate, în domeniul construcţiilor, organizată şi monitorizată de Inspecţia Muncii, prilej cu care au fost verificate 35 de unităţi de profil cu 374 de salariaţi din care 21 de femei, au fost sancţionaţi contravenţional patru agenţi economici cu amenzi în valoare de 80.300 lei, din care 70.000 lei pentru munca la negru. Au fost depistate 14 persoane care munceau fără forme legale de angajare. La una dintre firme au fost depistate în lucru şapte persoane care munceau “la negru”, s-a formulat plângere penală, întrucât legislaţia în vigoare stabileşte faptul că primirea în lucru a mai mult de 5 persoane fără forme legale de angajare constituie infracţiune.

Societăţi sancţionate pentru “muncă la negru” au fost Armonia Residence SRL Alba Iulia – trei persoane fără forme legale de angajare, amendă 30.000 lei, Întreprinderea Individuală Marcu Vasile – o persoană fără forme legale de angajare, amendă 10.000 lei şi Ferconstruct SRL Aiud -trei persoane fără forme legale de angajare, amendă 30.000 lei.

“Medent Proiect” SRL Sebeş a fost descoperită cu şapte persoane fără forme legale de angajare, faptă ce constituie infracţiune, astfel că s-a formulat plângere la autorităţile de cercetare penală.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost controlate 38 de unităţi şi constatate 68 deficienţe. Inspectorii ITM Alba au transmis

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 39 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°