Peste 70 de elevi pasionaţi de jurnalistică, însoţiţi de profesori coordonatori din toată ţara, participă zilele acestea la cea de a XVI-a ediţie a Taberei Naţionale de Reviste Şcolare şi Jurnalistică, organizată la Muncel.
Participanţii la această tabără reprezintă colective de redacţie ale revistelor laureate la nivel naţional. Organizatorii acestei ediţii a taberei de la Muncel, ISJ Iaşi şi Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport, au pregătit pentru elevii participanţi un program variat care vizează activitatea redacţională a tinerilor ziarişti, program care include editarea revistei „Muncel”, expoziţia revistelor şcolare premiate, schimbul de experienţă între colectivele de redacţie din diferite judeţe ale ţării, concursuri de creaţie, întâlniri cu scriitorii şi ziariştii ieşeni, excursii la Iaşi şi în zona de nord a Moldovei. Judeţul Iaşi este reprezentat în tabără de 8 elevi de la 4 unităţi de învăţământ: Colegiul Naţional - revistele „European fragrances” şi „Alecart”, Colegiul Naţional de Artă „O. Băncilă”, Colegiul „C. Negruzzi”- revista „Corolar”, şi Palatul Copiilor Iaşi, cu revista „Palatinii”. „Tabăra naţională de reviste şcolare, aflată la cea de-a XVI-a ediţie în judeţul nostru, vine ca o recompensă pentru efortul elevilor din colectivele de redacţie, îndrumate de profesori pasionaţi, a spiritului liber exprimat, a originalităţii şi lucrului în echipă. În Iași, în fiecare an, la faza judeţeană a concursului participă peste 80 de reviste şcolare din mediul urban şi rural. Consider că datorită feedback-ului acordat participanţilor de către comisia judeţeană de evaluare, după jurizare, calitatea revistelor a crescut atât din punct de vedere al subiectelor abordate, în context cu necesităţile şi interesele elevilor, cât şi ca diversitate a speciilor jurnalistice, formă şi grafică, iar tabăra de la Muncel va reprezenta o provocare interesantă pen