Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seminar despre finanţări nerambursabile

Publicat in Bihor Online, marți 25 iunie 2013 ·

Scris de Dan Birta - Vor fi prezentate noile programe de finanţare, printre care şi noul program de minimis.

Agenţii economici care doresc să afle informaţii despre modul de derulare a programelor de finanţare nerambursabilă derulate prin Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (OTIMMC) Cluj au ocazia să o facă participând la seminarul de informare cu tema: „Programe cu finanţări nerambursabile în sprijinul mediului de afaceri”. Acţiunea este organizată de către OTIMMC Cluj în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor, miercuri, 26 iunie, orele 12:00, în sala de conferinţe a CCI Bihor str. Roman Ciorogariu nr. 65, et. III.Noutăţi

Tema întâlnirii este prezentarea programelor cu finanţare nerambursabilă derulate de către Ministerul Economiei – Direcţia pentru IMM prin OTIMMC în anul 2013. Potrivit organizatorilor, vor fi prezentate atât programele nou introduse, cât şi modificările (importante) aduse procedurilor de implementare a programelor de variantele pentru anul 2013, care urmează să fie lansate în scurt timp, precum şi alte informaţii relevante pentru intreprinzătorii locali.

Se va face şi o prezentare succintă a noului program de minimis, care va fi derulat de Ministerul Finantelor, în baza H.G. nr. 274/2013 privind instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentru sprijinirea investiţiilor realizate de întreprinderile mici şi mijlocii. Sunt invitaţi să participe la aceasta prezentare intreprinzători locali care activează în toate domeniile de activitate, inclusiv cooperaţie, dar şi persoane care intenţionează să înceapă o afacere şi sunt în căutarea unor soluţii de sprijin financiar. La finalul prezentărilor vor avea loc discuţii libere cu intreprinzătorii prezenţi pe teme de interes pentru mediul de afaceri.

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 4 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cum i-a convins Elena Udrea pe judecători să o elibereze din închisoare înainte de termen: „A vorbit despre trăirile sale”

HotNews acum 3 ore
Fosta ministră a vorbit, joi, în fața instanței despre „trăirile și suferințele” din penitenciar, în încercarea de a-i convinge pe magistrați să o elibereze după ce a executat 3 ani și 10 luni din pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul G

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum 41 minute
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Protest la IGPR: „Poliţia are uniforma pătată de sânge” după crima de la Prahova

Mediafax acum 45 minute
Comunitatea Declic a organizat, joi, un protest în faţa Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) pentru a cere demiterea şefului Poliţiei Prahova, Mihai-Ginel Preda, în urma uciderii unei tinere de 22 de ani în comuna Lipăneşti. Declic are

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum o ora
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

26°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°