Mesajul a fost trimis. Multumesc!

India, interesată de investiţii în ţara noastră

Publicat in Curierul, miercuri 26 iunie 2013 ·

"Sistemul cameral are un rol important în promovarea oportunităţilor de afaceri oferite de industria textilă, o industrie cu tradiţie în România", a declarat Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) în cadrul întâlnirii de lucru cu secretarul adjunct pentru exporturi din Ministerul Textilelor din India, V. Srinivas, care a fost însoţit de o delegaţie de oameni de afaceri din domeniul textil. La eveniment au participat, de asemenea, secretarul de stat în Ministerul Economiei, Dan Enache, şi reprezentanţi ai unor firme româneşti ce activează în industria uşoară, membre ale Polului de Competitivitate în Industria Textilă şi Confecţii (NOATEX). Principalul obiectiv al acestei întâlniri a vizat identificarea unor formule viabile de cooperare româno-indiană în domeniul industriei uşoare. Discuţiile au reliefat interesul companiilor indiene pentru investiţii în ţara noastră, în special în construirea unor mari depozite de materii prime şi materiale. În acest context, preşedintele CCIB a subliniat că poziţia geostrategică a ţării noastre oferă deschidere nu numai către ţările membre UE, ci şi către spaţiul ex-sovietic, unde există cerere pentru produse textile.

Interes pentru cooperare au manifestat şi reprezentanţii companiilor româneşti, care au punctat faptul că o bună oportunitate de investiţii a firmelor indiene în ţara noastră o constituie filaturile şi vopsitoriile. Aceasta ar permite adaptarea rapidă a companiilor româneşti producătoare de textile la solicitările clienţilor (majoritatea din vestul Europei), iar celor indiene, oportunitatea de a-şi dezvolta afacerile pe continentul european. În cadrul acestei întâlniri de lucru au avut loc prezentări ale NOATEX şi Clusterului Romanian Textile Concept (printre ai cărui membri fondatori se află şi CCIB), oamenii de afaceri români, aflaţi la început de drum în

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 2 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Prințesa Kate, diagnosticată cu cancer, anunț de ultimă oră despre sănătatea ei

HotNews acum 46 minute
Prințesa Kate, care a anunțat la începutul lunii septembrie 2024 că a finalizat ședințele de chimioterapie preventivă, a transmis marți că este „o ușurare să se afle acum în remisiune” după ce a fost diagnosticată cu cancer, scrie AFP. „Așa cum știu

Un atelier auto din Odorheiu Secuiesc, cuprins de flăcări

Informația Harghitei acum 56 minute
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” precizează că incendiul, izbucnit în această seară, se manifestă pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Pentru stingerea flăcărilor, la fața locului s-au deplasat și intervin 3 echipaje din cadrul Deta

SuperLiga: Încă un jucător a plecat de la Oțelul Galați

HotNews acum 37 minute
Clubul Oţelul a anunțat marți că Mihai Adăscăliţei (30 de ani) nu mai este jucătorul echipei gălățene. „SC Oțelul Galați și fundașul/mijlocașul Mihai Adăscăliței, 30 de ani, au încheiat astăzi de comun acord relațiile contractuale care datau din dec

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 6 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Anchetă în Germania după ce partidul de extremă dreapta AfD a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion, adresate „imigranților ilegali”

HotNews acum 26 minute
Autoritățile din Germania au început o anchetă după ce partidul de extremă dreapta Alternativa Dreaptă (AfD) a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion pentru deportare, adresate „imigranților ilegali”, ca parte a campaniei pentru alegeril

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 3 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 5 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Decizie definitivă pentru elevul care și-a înjunghiat profesoara de japoneză în timpul orei. Pedeapsă redusă cu doi ani

HotNews acum 3 ore
Curtea de Apel București a decis, marți, condamnarea elevului de la Colegiul Național „Ion Creangă”, care în 2023 a atacat cu un cuțit o profesoară în sala de clasă, la 5 ani de detenție într-un centru de minori. Hotărârea instanței este definitivă.

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/2°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°