Un brad înalt de peste 25 de metri, din curtea bisericii din satul Cîndeşti, comuna Dumbrăveni, a fost lovit de fulger. Furtuna care s-a abătut asupra localităţii, în noaptea de duminică spre luni, a fost însoţită de fulgere şi trăsnete, care au lovit arborele crescut la mai puţin de 20 de metri de lăcaşul de cult. Bradul a fost rupt în două, iar schijele de lemn au distrus mai multe morminte, situate în apropiere.
Doar o minune a făcut ca arborele să rămână în picioare şi să nu se prăvălească peste biserică. „Duminică noaptea a plouat foarte tare, a fost furtună, cu multe trăsnete şi fulgere. Din cauza unui fulger, a fost afectat un brad de peste 25 de metri, care putea să cadă peste biserică ori casa de lumânări şi mai multe morminte. Am văzut bradul trăsnit, însă luni a fost sărbătoare şi nu am putut interveni. Marţi de dimineaţă, până spre după amiază, abia am reuşit să dăm jumătate din el jos. De la jumătate în sus copacul a fost străpuns de fulger, iar după cum se poate vedea trei morminte au fost afectate de crengi şi de schijele de lemn, iar un lampadar a fost spart. Mulţumim Domnului că am scăpat aşa. Noi, la biserică, avem instalată siguranţa Salvavita, care opreşte în totalitate curentul. Chiar dacă avem paratrăsnet instalat, cu această siguranţă de protecţie putem spune că suntem mult mai siguri“, a spus preotul Ionel Toma, de la parohia Cîndeşti.
Restul de copac rămas în picioare a fost tăiat de mai mulţi enoriaşi, pentru a nu cădea şi distruge lăcaşul de cult. „Noi aveam în plan să tăiem acest brad deoarece ne era frică să nu cadă peste bi-serică, iar acum suntem nevoiţi să îl dăm jos de tot. Am solicitat ajutorul enoriaşilor, care au răspuns invitaţiei noastre. Schija care a sărit din trunchiul bradului avea în diametru în jur de 15 centimetri şi vreo 3 metri lungime. A fost aruncată de fulger cam la vreo 7 metri şi a îndoit un grilaj