Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua VA JUCA în Liga Campionilor!

Publicat in Click, marți 25 iunie 2013 ·

Aşteptat cu sufletul la gură de toată suflarea microbiştilor români, verdictul UEFA în cazul Stelei a fost favorabil românilor. Mai precis, Steaua a primit doar o amendă şi va fi timp de cinci ani sub supravegherea forului european! Dar ceea ce e cel mai important e că românii vor putea juca în preliminariile Champions league, acolo unde au şanse foarte mari să ajungă în grupe.

Astfel, Steaua poate juca în dubla manşă cu Vardar Skopje, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Turul va avea loc la 16 iulie, la Bucureşti, iar returul o săptămână mai târziu.

Mai precis, Steaua a primit din partea UEFA o suspendare de un an, dar care nu va fi aplicată decât dacă în următorii 5 ani clubul român va mai face o abatere. În această perioadă, adică până în 2018, steliştii se vor afla sub monitorizarea UEFA

Vestea a fost confirmată şi de managerul general al clubului, Mihai Stoica. "Steaua joacă în preliminariile UEFA Champions League. Nu contează amenda! Suporterii să ştie că pe 16 iulie trebuie să umplem stadionul şi să batem la o diferenţă mare Vardar Skopje", a declarat Mihai Stoica la DigiSport.

Verdictul a venit ca un cadou pentru patronul steliştilor, care a împlinit azi 55 de ani, dar care se află încarcerat la penitenciarul Jilava.

Valeriu Argaseala, perşedintele clubului, a declarat la Sport.ro: "Este o perioada de probatiune de 5 ani. Nu s-a dat nici o amenda. Este o veste foarte buna. La aceasta ora, UEFA ne-a dat un document oficial, a fost confirmat prin fax, a fost datat cu ora 18.59 si are aceasta decizie, asta e tot ce conteaza."

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat la sport.ro că prin această deciziv UEFA a făcut dreptate: "UEFA a impacat si capra si varza, cu aceasta decizie. E un lucuru firesc, era normal, Becali nu s-a dus sa corupa, s-a dus sa-i faca pe aia sa joace corect. Mie imi era frica de influente

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 10 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 8 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

25°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

23°
lun.

22°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°