Mareea nu are nicio vină în cazul accidentului din Muntenegru, iar toate obligaţiile revin firmei de transport, sunt concluziile care reies în urma controlului făcut marţi de Autoritatea Naţională pentru Turism la sediul din Bucureşti al Mareea, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul Maria Grapini.
"Agenţia nu are nicio vină. Toate obligaţiile şi toată răspunderea în cazul unui accident revin, prin contract, firmei de transport", a spus Grapini.
Şi reprezentanţii agenţiei de turism au anunţat că în urma controlului ANT nu au fost găsite nereguli.
"În urma controlului efectuat astăzi, 25.06.2013, la sediul operaţional Mareea din Bucureşti de către organele abilitate ale Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) a fost emisă o notă de constatare prin care se arată că agenţia Mareea funcţionează în baza licenţei de turism valabile. S-a constatat că administratorul societăţii deţine brevet de turism şi că societatea este în posesia tuturor documentelor şi avizelor necesare valabile (poliţe de asigurare şi insolventă la Generali)", se arată într-un comunicat al Mareea transmis MEDIAFAX.
Referitor la documentaţia privind excursia organizată în Muntenegru, s-a constatat, potrivit reprezentanţilor Mareea, că există documentele necesare încheiate cu agenţiile revânzătoare şi turiştii, precum şi cu firma Gregory Tour Holiday, care a asigurat pe bază de contract serviciile de transport.
Ministrul delegat pentru IMM şi Turism, Maria Grapini, a declarat marţi agenţiei MEDIAFAX că a cerut în scris Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) să verifice agenţia de turism care a organizat circuitul în Muntenegru şi că aşteaptă concluziile până la sfârşitul zilei.
"Am cerut în scris ANT să verifice agenţia de turism. Noi avem doar atribuţii să verificăm dacă agenţia de turism este în regulă, iar mai departe verificarea societăţii de transport n