Surse apropiate negocierilor dintre Copos şi Cristescu susţin că verificarea actelor clubului de către ultimul n-ar fi dezvăluit lucruri care să pună în pericol tranzacţia
Clubul împlineşte astăzi 90 de ani de la înfiinţare, astfel că schimbarea lui Copos ar putea dubla motivul de sărbătoare
Despre preluarea Rapidului de către Nicolae Cristescu se vorbeşte de aproape o lună, motiv pentru care scepticismul a luat locul oricărui entuziasm. În ciuda acestui lucru, a telefoanelor închise ale lui Copos, clubul a anunţat joi că a fost finalizată procedura de predare a tuturor documentelor solicitate de Cristescu. „În proporţie de 90%, Rapidul va avea un nou patron. Toate lucrurile par a fi în regulă. Nu credem că se poate schimba ceva“, au declarat surse din interiorul clubului pentru ProSport. Se pare că ar fi fost totuşi o problemă cu Fiscul, o problemă pe care Cristescu a dat asigurări că va fi rezolvată. Astăzi, Rapid împlineşte 90 de ani, fiind cunoscută dorinţa lui Cristescu de a semna actele de ziua clubului: „Vreau să fie o dublă sărbătoare în Giuleşti. O să fac tot posibilul“, le-a spus acesta fanilor rapidişti la întâlnirea de duminică. Există însă şi pesimişti: „Sunt şanse mici ca domnul Cristescu să ia echipa de la domnul Copos. Mai aşteptăm câteva zile şi apoi vom vedea“, a declarat Pancu atunci când a fost întrebat de posibilitatea schimbării patronului.
Palmares Rapid
3 titluri: 1966-1967, 1998-1999, 2002-2003
13 Cupe ale României
4 Supercupe: 1999, 2002, 2003, 2007
Sfert-finalistă în Cupa UEFA: 2005-2006 (a fost eliminată de Steaua)
Surse apropiate negocierilor dintre Copos şi Cristescu susţin că verificarea actelor clubului de către ultimul n-ar fi dezvăluit lucruri care să pună în pericol tranzacţia
Clubul împlineşte astăzi 90 de ani de la înfiinţare, astfe