* bărbatul, în vârstă de 48 de ani, din Brăila, s-a ales cu dosar penal * la fel a păţit şi un tânăr de 25 de ani, din comuna Ulmu, care a avut o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat
Sfârşit de minivacanţă de Rusalii cu ghinion pentru doi şoferi brăileni. Bărbaţii au rămas fără permis luni seara, după ce au fost prinşi băuţi la volan. Recordul îi aparţine lui Leontin M., în vârstă de 48 de ani, din Brăila, cu o alcoolemie de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, după cum a reieşit în urma testării cu aparatul etilotest. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal.
Tot luni seara, la ora 22:40, poliţişti de la Secţia 3 de Poliţie Rurală Făurei l-au depistat în trafic, pe DJ 203, în comuna Ulmu, pe Tăsel B., de 25 de ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. "În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că acesta avea 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Şi tânărul şofer "aghezmuit" s-a ales cu dosar penal.
* bărbatul, în vârstă de 48 de ani, din Brăila, s-a ales cu dosar penal * la fel a păţit şi un tânăr de 25 de ani, din comuna Ulmu, care a avut o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat
Sfârşit de minivacanţă de Rusalii cu ghinion pentru doi şoferi brăileni. Bărbaţii au rămas fără permis luni seara, după ce au fost prinşi băuţi la volan. Recordul îi aparţine lui Leontin M., în vârstă de 48 de ani, din Brăila, cu o alcoolemie de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, după cum a reieşit în